Înainte să avem o criză de personal, avem o criză de management. Cu cine vrem să construim capitalismul, cu paznici la 30-45 de ani?

„În IT, nu criza de personal este cea mai mare, ci criza de management în interiorul companiilor, în special în cele mari: sigur că toți ar vrea programatori rachetă, echivalentul a 10-15 ani de experiență, productivi pe 4-5 tehnologii importante și încă pe atâtea de nișă, plătiți pe 1.000 de euro (cei avansați). Nu se poate.
În IMM-uri, la fel, criza este de management: 95% nu au cultură antreprenorială, neavând nici cultură certificată printr-o diplomă de studii superioară obținută pe bune.
Când ai criză de management, nu poți face prea multe.
Când vorbiți despre recomandările de manageri, probabil vă referiți la un număr redus de companii, iar informația provine de la așa-zișii experți în recrutare/head-hunting, care nu sunt în esență decât niște indivizi care bifează un checklist generat de un soft făcut de unii mai deștepți… Extrem de puțini măsoară calitatea resursei umane, sunt activi în a atrage, crește și dezvolta talente.
IMM-urile sunt praf pe zona recrutării. Nu pot depăși bariera angajării prin recomandare, cel ce recomandă vrea să îl ajute pe cel pe care îl recomandă, nu pe cel care i-a solicitat recomandarea.
Ați urmărit ce tipuri de joburi există, câte apar zilnic, în ce industrii, ce firme publică anunțuri pe ejobs.ro, bestjobs.ro, hipo.ro, infomunca.ro, myjob.ro, pe olx.ro, anuntul.ro, publi24.ro?
V-ați uitat vreodată la CV-urile celor care fac recrutare și decid soarta altor oameni, ale celor cărora manageri nepregătiți și care nu au timp pentru asta le deleagă integral – fără supraveghere, mai ales calitativă – activitatea de recrutare a firmei?
Pe vremea mea, anii ’90, cei din vârf se regăseau la anumite licee, la anumite facultăți. Uitați-vă puțin pe CV-urile celor care sunt în zona
HR-ului să vedeți cam pe unde le este nivelul și comparați.
Văd în jurul meu o mulțime de bărbați la 30-45 de ani angajați ca paznici! Atenție, nu agenți de intervenție, paznici! Adică o mare pierdere de resursă umană!!! În loc să lași paznicii să fie bătrâni, de plus 55 de ani, să fie meseria celor care sunt spre pensie, iar cei de 40 de ani eventual să se recalifice în 2-3 ani, să devină sudori, instalatori, operatori CNC etc. și să construiești capitalismul cu ei, îi vezi în metrou sau la mall plimbându-se prin magazine pe salariul minim pe economie.”
Căderea comunismului ne-a prins pe nepregătite, iar rezultatul după 30 de ani este extrem de împărțit: România este și mai mult divizată din punct de vedere economic, politic și social. Avem o creștere economică substanțială – în 1989 PIB era 40 de miliarde de dolari, iar acum este 200 de miliarde de dolari, exporturile au crescut de la 8 miliarde de dolari la peste 70 de miliarde de dolari pe an, dar nu avem o dezvoltare economică, iar acest lucru se vede și la nivel micro în toate companiile. Nu există o uniformitate din punctul de vedere al cunoștințelor, mulți dintre cei care ajung manageri ajung nu pentru că și-ar dori acest lucru și s-au pregătit, ci pentru că cineva trebuie să ocupe o poziție atunci când pleacă altcineva. Iar acest lucru se vede în business, în relațiile cu oamenii, în cultura companiei și în final în capacitatea companiei de a crește.
Foarte mulți patroni, acționari, investitori se plâng că nu au cu cine să facă investițiile și dezvoltarea firmei, cu toate că au resurse financiare sau acces la tehnologie. Roboții pot înlocui anumite poziții, dar încă nu au ajuns la manageri.
Viața de manager a ajuns prea stresantă și nu mulți vor să-și ia această cruce, mai ales când știu că nu sunt pregătiți și nu au nici cunoștințe.
Căderea comunismului a fost atât de rapidă și bruscă, încât societatea românească nu a avut timp să se așeze, lupta pentru a acapara, a cumpăra resurse a devenit extrem de rapidă, încât prea puțini s-au mai gândit la dezvoltare. Totul a fost o chestie de preluare, asigurarea rapidă a câștigului și cam atât. Cred că primul deceniu de după ’90 a mai avut manageri cu o calificare în spate, dar după 2000, odată ce economia s-a schimbat prin intrarea masivă a investițiilor străine, foarte mulți tineri s-au calificat ca manageri la locul de muncă.
După criză și pe fondul plecării masive a unor întregi generații la muncă în străinătate, ne-am trezit cu un gol mare, care acum se vede.
Înainte să avem o criză de personal, avem o criză de management, iar când ai criză de management, nu poți face mare lucru. Cu cine vrei să construiești capitalismul, așa cum observă cititorul, cu bărbați la 30-45 de ani, angajați ca paznici?