În timp ce unii producători români se plâng de o conspirație a marilor lanțuri de supermarket-uri împotriva lor, un producător din Ialomița a dat lovitura
În timp ce unii producători români se plâng de o conspirație a marilor lanțuri de supermarket-uri împotriva lor, un producător din Ialomița a dat lovitura cultivând pepeni.
„Mă ocup de pepeni de vreo 20 de ani. După Revoluție, la vreo 6-7 ani am început să pun lubeniță. Inițial a fost un hobby până când a devenit afacere. Ne-am chinuit, am cumpărat tot mai mult pământ și altceva ce să pui, dacă nu pepeni? Eu nu m-am gândit să cultiv pepene cu miez galben, în schimb piața „s-a gândit”. Ei au vrut să vină și cu altceva pe piață”, a spus ialomițeanul.
Un lucru la care fermierul din Slobozia nu se aștepta a fost ca hibridul ales de el pentru cultura de pepene galben – hibridul Janosek, dă rezulte foarte bune chiar și pentru diabetici, Janosek având un conținut scăzut de zaharoză.

„Pepenele cu miez galben pe care îl pun eu nu prea e dulce. Unii spun că e bun și pentru cei care au diabet, pentru că nu are foarte multă zaharoză în el și este foarte bun. Am prieteni care aveau rude cu diabet și mi-au zis să le dau și lor, pentru că au auzit că este foarte bun. Au mâncat și nu au avut nicio problemă. M-am mirat și eu. Pui un produs și te trezești că îl pot mânca și alții care nu aveau voie să mănânce. Chiar a fost o surpriză și pentru mine când am auzit”, a declarat încă uimit ialomițeanul.
Nicolae Paraschiv a cultivat anul acesta șase hectare de pepene cu miez galben și singurul regret al fermierului este că nu a pus o suprafață mai mare întrucât s-a dovedit a fi un real succes pe piață.
„Fac parte dintr-o cooperativă, suntem 5 băieți, avem mai mult pământ. Eu am pus pepene cu miez galben pe vreo 6 ha anul acesta, dar a fost o greșeală. Trebuia să punem mai mult. Nu am știut că cererea este așa mare și am pus mai puțin. S-a cerut foarte, foarte mult, Carrefour în general ne-a cerut foarte mult, iar acum văd că și Auchan cere cantități mari.