Home Actualitate În timp ce investitorii și brokerii sunt...
Actualitate

În timp ce investitorii și brokerii sunt tot mai puțini de la o zi la alta, pe piața de capital a apărut o nouă meserie: „specialistul“

În timp ce numărul investitorilor la bursă și al brokerilor scade puternic de la un an la altul, Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital (OPPC), asociație nou înființată și condusă de avocatul Cristian Duțescu, a înregistrat meseria de „specialist în piața de capital“ în Codul Ocupațiilor din România, demers prin care își propune să crească standardele profesionale ale persoanelor active î…

În timp ce investitorii și brokerii sunt tot mai puțini de la o zi la alta, pe piața de capital a apărut o nouă meserie: „specialistul“
În timp ce investitorii și brokerii sunt tot mai puțini de la o zi la alta, pe piața de capital a apărut o nouă meserie: „specialistul“ · Foto: Business Magazin

În timp ce numărul investitorilor la bursă și al brokerilor scade puternic de la un an la altul, Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital (OPPC), asociație nou înființată și condusă de avocatul Cristian Duțescu, a înregistrat meseria de “specialist în piața de capital” în Codul Ocupațiilor din România, demers prin care își propune să crească standardele profesionale ale persoanelor active în acest domeniu. “Încărcătura juridică a acestei noi profesii a reprezentat unul dintre motivele pentru care am demarat acest proiect. Primul pas pe care îl avem în vedere este ca în cadrul tuturor situațiilor sau litigiilor care au drept obiect aplicarea dreptului pieței de capital, fie că ne aflăm pe tărâm penal, fie că ne aflăm pe tărâm civil, instanțele de judecată sau organele de urmărire penală să aibă în vedere punctul de vedere al specialistului în piața de capital. În momentul de față orice persoană se poate prezenta în instanță pentru a descrie cum funcționează piața de capital. Pasul următor este autorizarea specialistului în piața de capital ca expert autorizat pe lista Ministerului Justiției”, a spus avocatul Cristian Duțescu, președintele OPPC. În perioada următoare, organizația va elabora standardele ocupaționale ale specialistului în piața de capital pentru a fi avizate de Ministerul Muncii. Pentru a activa pe piața de capital, specialistul va avea nevoie de autorizarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, autoritatea de reglementare. Specialistul intră astfel pe lista ocupațiilor specifice pieței de capital, precum analist investiții, agent de bursă, manager de fond de acțiuni sau consultant.

Toate stirile pe zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună