În timp ce Europa luptă cu populismul, un vechi „prieten” bate la ușă: Comuniștii din Cehia prind curaj și încep să își popularizeze programul
Ordinea politică din Europa este amenințată în prezent de un nou val de naționalism, însă în Republica Cehă, vechea gardă comunistă încearcă să revină în primplan, potrivit Bloomberg. În contextul în care forțele populiste schimbă ordinea în guvernele europene începând…
Ordinea politică din Europa este amenințată în prezent de un nou val de naționalism, însă în Republica Cehă, vechea gardă comunistă încearcă să revină în primplan, potrivit Bloomberg.
În contextul în care forțele populiste schimbă ordinea în guvernele europene începând cu Italia și cu Suedia, miliardarul ceh Andej Babis a avut nevoie de susținerea comuniștilor pentru a câștiga în luna iulie un vot de încredere și pentru a-i fi aprobat noul plan națonal de calcul al pensiilor.
Acest lucru le-a oferit comuniștilor cea mai mare capacitate de influență asupra puterii de la prăbușirea regimului în 1989 până în prezent.
La mai puțin de trei luni de la acest incident politic, comuniștii au început deja să devină vocali. Vojtech Filip, cel mai longeviv președinte de partid comunist de după revoluție, își asumă public laudele pentru creșterea pensiilor și susține că se implică acum în negocierile pentru creșterea salariului minim.
„Modelul neoliberal a intrat într-o criză”, spune Filip într-un interviu în Praga. „Cea mai atractivă parte din programul nostru este justiția socială, care nu există acum. S-a mărit enorm gaura socială dintre bogați și săraci”.
De la trecerea spre democrație, Republica Cehă a trecut printr-un proces dureros atât din punct de vedere politic cât și din punct de vedere economic, în încercarea de a se transforma într-un potențial membru al NATO și al UE. Acum Republica Cehă este un membru mai bogat decât alte state precum Portugalia și Grecia.