Home Actualitate În 2008 avea cele mai tari cafenele din...
Actualitate

În 2008 avea cele mai tari cafenele din România. Acum este falimentar și nu îl mai cunoaște nimeni

„Ceea ce ne definește este cum reușim să ne ridicăm după ce am căzut.“ Citatul, preluat de pe un agregator online de citate celebre, a fost postat săptămâna trecută pe contul de Facebook al lui Tudor Dragomir Niculescu, fostul proprietar…

În 2008 avea cele mai tari cafenele din România. Acum este falimentar și nu îl mai cunoaște nimeni
În 2008 avea cele mai tari cafenele din România. Acum este falimentar și nu îl mai cunoaște nimeni · Foto: Business Magazin

„Ceea ce ne definește este cum reușim să ne ridicăm după ce am căzut.“ Citatul, preluat de pe un agregator online de citate celebre, a fost postat săptămâna trecută pe contul de Facebook al lui Tudor Dragomir Niculescu, fostul proprietar al lanțului de cafenele Turabo. 

Puțini dintre foștii săi parteneri de afaceri mai știu de el, iar piața aproape l-a uitat, mai ales că aparițiile sale publice au fost din ce în ce mai rare odată cu intrarea în insolvență a grupului în 2011. În 2009, anul de vârf al Turabo, lanțul număra afaceri de 12 milioane de euro, 44 de cafenele, cluburi și săli de evenimente, la începutul lui 2010 mai rămăseseră 14 cafenele, iar în 2012 niciuna dintre unitățile brandului nu mai era deschisă.

Din anul 2009 încoace, afacerile lui Niculescu au început să scadă, iar în 2011 inima rețelei de cafenele Turabo, cea de lângă Ateneul Român, a fost închisă. Într-un interviu pe care i l-am luat în toamna lui 2010, după mai bine de un an de tăcere, omul de afaceri spunea că deja businessul s-a schimbat dramatic în primii doi ani de criză economică. Semnalele de scădere veneau unul după altul: bacșișurile scăzuseră înaintea încasărilor, ceea ce a demotivat angajații, partenerii de afaceri nu mai acceptau plata la termen, ci exclusiv în avans, iar perioadele cu încasări sub costuri erau din ce în ce mai dese. „De fapt, nu a fost nicio lună din ultimul an (2010 – n.r.) în care să nu fiu nevoit să iau o decizie neplăcută: fie să dau oameni afară, fie să închid o cafenea, fie să mă confrunt cu situații de neplată. {tiu acum că nu am de ce să țin cafenele cu pierderi și că nu are rost să mai construiesc portofoliu, chiar dacă risc să pierd cotă de piață“ – era filosofia de business cu care avea în plan Tudor Niculescu să reziste în criză.

Nu a rezistat însă. La sfârșitul lunii ianuarie 2011, Tribunalul București a admis cererea dispunând deschiderea procedurii insolvenței pentru firma Turabo Business Corporation. Ulterior, mai multe companii au solicitat insolvența companiilor din grupul Turabo. În decembrie 2011, omul de afaceri a fost executat silit pentru plata unei sume de 22.970 euro datorate importatorului și distribuitorului de produse premium Tribeca Distribuție. În aceeași lună, executorul a scos la licitație mărcile Turabo Cafe, Turabo Food, Turabo Grand Ballroom și Turabo Society Club pentru suma de 27.000 de euro.

În 2012, Tudor Niculescu vorbea în presă despre afaceri pe care vrea să le deschidă în Orientul Mijlociu, variante pe care le avea în calcul și în anii de dinainte de criză. Tot de anul trecut, împreună cu doi parteneri de afaceri, și-a reluat discret afacerile în România și a deschis Barletto (fostul Turabo Society Club). Barletto are trei săli de evenimente, club și piscină pe malul lacului Tei.

Povestea lui Tudor Dragomir Niculescu este explicată de specialiștii de la Coface prin faptul că domeniul său de activitate, HoReCa, a fost unul dintre cele mai afectate de criza economică. Explicația domeniului afectat de criză stă în picioare parțial, dat fiind că alți oameni de afaceri din domeniu s-au extins în ultimii ani pe fondul chiriilor mai scăzute și al costurilor mai mici începând cu personalul și terminând cu achizițiile. Există însă și nuanțe: „Mâncarea ziua și o bere în oraș seara le tai mai greu de pe listă, dar la o cafea dimineața poți renunța“, explică Dragoș Petrescu mecanismul. Dragoș Petrescu a început să dezvolte rețeaua City Cafe încă din 2006, deschizând două unități, dar nu a ajuns la zeci de cafenele, așa cum plănuia inițial: „Comparat cu businessul de restaurante, returnul din cafenele nu arată la fel de bine“.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună