Ilie Sârbu și Viorel Hrebenciuc, la DNA Brașov. Prințul Paul și prințesa Lia ar urma să fie audiați și ei la DNA în dosarul retrocedărilor
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a ajuns, miercuri dimineață, alături de un avocat, la DNA Brașov, unde au loc audieri într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizați magistrați și doi avocați, unul dintre ei fiind deputatul PSD Ioan Adam. Ilie Sârbu a ieșit de la DNA Brașov după mai puțin de o oră, el spunându-le jurnaliștilor că nu a fost audiat, fără a face alte d…
12:42 – Prințul Paul și prințesa Lia ar urma să fie audiați și ei la DNA în dosarul retrocedărilor
Prințul Paul și prințesa Lia ar urma să fie audiați și ei, miercuri, la DNA Brașov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri în care sunt implicați mai mulți magistrați, precum și Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc și deputatul PSD Ioan Adam, afirmă surse judiciare.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că vila acestora din Capitală a fost percheziționată miercuri dimineață, iar Prințul Paul și prințesa Lia vor fi duși la DNA Brașov pentru a fi audiați.
Potrivit surselor citate, Paul Philippe și Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, și pretinzând că sunt moștenitorii bunurilor deținute de Casa Regală a României, “au cumpărat influență de la Iacob Sorin Ion”.
Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcționari cu atribuții în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obținerea mai multor terenuri și clădiri.
Aceștia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din orașul Broșteni, județul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri și s-ar fi încercat “să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broșteni să se pronunțe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe”.
La ora transmiterii acestei știri, la DNA Brașov sunt audiați deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, judecătorii Ordog Lorand Andraș și Gabriel Uță de la Tribunalul Covasna.
Cei doi magistrați au fost aduși la DNA Brașov la interval de câteva minute, cu dube ale Jandarmeriei și însoțiți de mascați și jandarmi.
12:13 – Hrebenciuc, adus cu o mașină a Jandarmeriei la DNA Brașov
Hrebenciuc a fost adus la DNA Brașov în jurul orei 12.00. El a coborât dintr-o mașină a Jandarmeriei și a intrat în sediul DNA însoțit de jandarmi.
El le-a spus jurnaliștilor că nu știe în ce calitate a fost chemat la DNA, fără a face alte declarații.
10:50 – Ilie Sârbu, la DNA Brașov
Ilie Sârbu, care ajunsese la DNA Brașov în jurul orei 10.45, fiind însoțit de un avocat, a ieșit la ora 11.30.
Înainte de a se urca în mașină, Ilie Sârbu le-a spus jurnaliștilor că nu are de făcut nicio declarație, iar când a fost întrebat dacă a fost audiat, acesta a răspuns negativ, după care a închis ușa mașinii.
10:43 – Deputatul PSD Ioan Adam, audiat la DNA Brașov în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri
Deputatul PSD Ioan Adam a fost audiat, miercuri dimineață, la DNA Brașov, în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizați și magistrați, între care soția sa, el spunându-le jurnaliștilor, la ieșire, să nu se grăbească cu concluziile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Deputatul Ioan Adam, care este și avocat, având un cabinet în Brașov, a ieșit din sediul DNA în jurul orei 10.30, fiind însoțit de un apărător.
Deputatul le-a spus jurnaliștilor: ”Nu vă grăbiți”, fără a face alte comentarii.
Avocatul acestuia a afirmat că Ioan Adam a fost chemat la DNA pentru ”probleme profesionale confidențiale”, el nedorind să ofere detalii.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Brașov fac cercetări în această cauză pentru infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție care au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru aproximativ 90.000 de hectare de teren forestier și 100 de hectare de teren agricol, arată DNA, într-un comunicat de presă.
Anchetatorii fac 25 de percheziții în județele Brașov, Bacău, Covasna, precum și în București, dintre care cinci la instituții publice de interes local, una la un birou de avocatură și restul la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, a precizat DNA.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că între cele cinci instituții publice la care au loc percheziții sunt și tribunalele Brașov și Covasna. De asemenea, au loc percheziții la sediile a trei primării, una dintre acestea fiind cea din localitatea Căiuți din județul Bacău. Anchetatorii percheziționează și biroul de avocatură al deputatului PSD Ioan Adam.
Potrivit surselor citate, de la cele două instanțe sunt vizați trei judecători, suspectați de implicare în luarea unor decizii ilegale privind retrocedarea de terenuri. Doi dintre magistrați sunt de la Tribunalul Covasna și unul de la Tribunalul Brașov.
În același dosar sunt suspectați de fapte de corupție și doi avocați, unul dintre aceștia fiind deputatul PSD Ioan Adam, membru în Baroul Brașov. Celălalt avocat este membru al Baroului Covasna.
Soția lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam, de la Tribunalul Brașov, ar fi printre cei trei magistrați suspectați în cauză, au mai arătat sursele citate.
Printre localitățile în care s-ar fi făcut retocedările ilegale de terenuri sunt Comănești, Palanca, Brătulești și Doftana, au precizat sursele judiciare.
Conform acelorași surse, doar 30.000 din cele 90.000 de hectare de terenuri forestiere ar fi fost retrocedate până în prezent, pentru celelalte 60.000 de hectare dosarele fiind pe rolul instanțelor.
La finalul perchezițiilor, suspecții vor fi duși la audieri la sediul DNA Brașov.
Acțiunea este sprijinită de Serviciul Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Ioan Adam a absolvit Facultatea de Drept – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1982. În perioada 1983 – 1994, el a fost judecător la Judecătoria Brașov, între 1990 și 1994 a fost președinte al Judecătoriei Brașov, iar între 1994 – 1995 a fost judecător la Tribunalul Brașov.
Din 1995, el este avocat în Baroul Brașov, fondator al S.C.P.A. Adam și Rusu – Brașov. De asemenea, din anul 2002 Ioan Adam este profesor universitar doctor la Universitatea Transilvania din Brașov.
Ioan Adam este membru PSD din anul 2000, iar din 2003 este vicepreședinte al organizației județene a partidului.
În anul 2009, el a fost membru al Consiliului de Supraveghere – Fondul Proprietatea.
În perioada 2007-2008, Ioan Adam a fost deputat supleant PSD. În 2012, el a fost ales deputat în colegiul uninominal nr. 6 Brașov, fiind membru al Comisiei Juridice.
Deputatul PSD este căsătorit cu judecătoarea Roxana Adam și au un fiu avocat.
Roxana Adam este judecător la Tribunalul Brașov din anul 2006, fiind președinta Secției comerciale și de contencios administrativ. Anterior, în perioada 1999-2006, Roxana Adam a fost judecător la Judecătoria Brașov.