IICCMER cere urmărirea penală a torționarilor Refic Fizula, Neculai Tilici și Teodor Sârbu
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) solicită Parchetului începerea urmăririi penale pentru Refic Fizula, Neculai Tilici și Teodor Sârbu, pe care îi acuză de crime și abuzuri în perioada comunistă.
Reprezentanții IICCMER au anunțat, miercuri, că au solicitat procurorilor bucureșteni începerea urmăririi penale în cazul lui Refic Fizula, fost ofițer politic al unui penitenciar din Făgăraș, care ar fi responsabil de aplicarea unui regim de detenție ce a dus la decesul a cel puțin 22 de deținuți politici, precum și al lui Neculai Tilici, fost comandant de penitenciar, pe care îl acuză de aplicarea unui regim de detenție care a dus la decesul a cel puțin nouă deținuți politici.
De asemenea, IICCMER a solicitat Parchetului Militar Cluj începerea urmăririi penale pentru Teodor Sârbu, fost subofițer de Securitate, pe care îl acuză că a participat la mai multe arestări de persoane, fiind implicat și în anumite misiuni care au dus la executarea prin împușcare a unor arestați.
Președintele executiv al Institutului de Investigarea a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Radu Preda, a declarat că este prima dată când instituția pe care o conduce prezintă un pachet de trei nume, însă doar doi dintre cei trei torționari se regăsesc în lista inițială de 35 de persoane, prezentată de IICCMER.