Howard Schultz, cel care a creat conceptul Starbucks, și-a vândut casa din Hawaii pentru 36 de milioane de dolari, cel mai mare preț plătit vreodată în comunitatea Hualalai
Miliardarul Howard Schultz, fost președinte și CEO al Starbucks, a vândut printr-o tranzacție off-market proprietatea sa din Hualalai Resort, o comunitate rezidențială de lux de pe Big Island, Hawaii, pentru 36 de milioane de dolari, scrie Wall Street Journal. Schultz…
Miliardarul Howard Schultz, fost președinte și CEO al Starbucks, a vândut printr-o tranzacție off-market proprietatea sa din Hualalai Resort, o comunitate rezidențială de lux de pe Big Island, Hawaii, pentru 36 de milioane de dolari, scrie Wall Street Journal. Schultz cumpărase casa în 2015 cu 25 de milioane de dolari, potrivit documentelor cadastrale, ceea ce înseamnă un plus de 44% în circa un deceniu, scrie WSJ.
Proprietatea se întinde pe 1,8 acri (aproximativ 7.300 mp) și cuprinde opt construcții, cu opt dormitoare și o suprafață totală de aproape 15.400 de picioare pătrate, adică în jur de 1.430 mp. Este cea mai scumpă tranzacție înregistrată vreodată în Hualalai Resort, unde recordul anterior era de 30,2 milioane de dolari, stabilit în 2021. Printre proprietarii din comunitate s-au numărat Ken Griffin, fondatorul fondului de hedging Citadel, și Bastian Lehmann, cofondator al Postmates.
Casa nu a fost listată public. Agentul Robert Kildow, de la Hualalai Realty, spune că proprietatea a intrat sub contract la prețul cerut la aproximativ o săptămână după ce a început să o promoveze discret, iar cumpărătorul – a cărui identitate nu a fost dezvăluită – a acceptat tranzacția după o vizionare prin FaceTime. Potrivit agentului, locuințele din Hualalai se tranzacționează aproape exclusiv off-market și se vând în câteva zile, existând o listă de așteptare de cumpărători.
Piața rezidențială de lux din Big Island a accelerat puternic: prețul median al caselor de lux a ajuns la 8,56 milioane de dolari în prima jumătate a lui 2026, în creștere cu 26,9% față de aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor brokerului Hawaii Life, care nu a fost implicat în tranzacție.
Schultz a renunțat în 2023 la ultimul său mandat de CEO al Starbucks. În martie a cumpărat un penthouse de 44 de milioane de dolari în Surfside, Florida, și și-a anunțat mutarea din zona Seattle, unde se află sediul Starbucks. Într-o postare pe LinkedIn, el a invocat clima din sudul Floridei și apropierea de copiii stabiliți pe Coasta de Est.