Home Actualitate Heinz și Kraft Foods au fuzionat, creând...
Actualitate

Heinz și Kraft Foods au fuzionat, creând a cincea mare companie de alimente și băuturi din lume

Heinz a finalizat achiziția Kraft Foods Group, creând a treia mare companie de alimente și băuturi din America de Nord și a cincea la nivel mondial, din a cărei conducere va face parte miliardarul Warren Buffett.

Noua companie, Kraft Heinz, va avea venituri anuale de aproximativ 28 de miliarde de dolari, generate de branduri precum Oscar Mayer, Philadelphia, Velveeta, Maxwell House, Ore-Ida și Jell-O, precum și brânza Kraft și ketchup-ul Heinz.

Berkshire Hathaway și firma braziliană de investiții 3G Capital, care au cumpărat împreună Heinz în 2013, dețin o participație de 51% la Kraft Heinz și controlează șase din cele 11 locuri din board-ul companiei nou formate, inclusiv unul pentru președintele Berkshire, Warren Buffett.

Președitele Kraft Heinz este Alex Behring, managing partner la 3G.

Majoritatea conducerii de vârf a Kraft Heinz provine de la Heinz, inclusiv directorul general Bernardo Hees, care la rândul său este partener la 3G.

Fondul 3G este cunoscut pentru faptul că urmărește cu atenție cheltuielile și a anunțat că va reduce costurile anuale ale Kraft Heinz cu 1,5 miliarde de dolari, până în 2017.

Acționarii Kraft au aprobat în unanimitate fuziunea, miercuri.

Noua companie va fi tranzacționată la bursa Nasdaq din 6 iulie.

În cadrul fuziunii, acționarii Kraft primesc acțiuni Kraft Heinz și dividende speciale în valoare totală de 10 miliarde de dolari.

Kraft Heinz va avea două sedii centrale, în Pittsburgh (sediul Heinz), și în Northfield, suburbie a orașului Chicago (sediul Kraft).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună