Guvernul va legifera în ianuarie că primarii sunt cei care decid dacă indexează taxele locale
Guvernul va aproba în prima ședință din luna ianuarie ordonanța care va stabili că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării impozitelor și taxelor locale în raport de evoluția inflației din ultimii trei ani, a anunțat ministrul Administrației, Liviu Dragnea.
El a arătat că actualul cadru legal, reglementat inclusiv prin hotărârea deja adoptată de Guvern, impune autorităților locale obligativitatea de a indexa taxele și impozitele locale, dar că în prima ședință de anul viitor va fi adoptată o ordonanță prin care această indexare va rămâne la latitudinea administrației. Ministrul a afirmat că fiecare autoritate locală va avea propriile criterii în baza cărora va decide dacă indexează sau nu taxele, fără a mai putea susține că Guvernul impune indexarea. “Va fi modificat în ședința de Guvern din 4 ianuarie, prin ordonanță, Codul Fiscal, pentru a da posibilitatea fiecărei autorități locale să indexeze sau nu, în funcție de condițiile specifice din localitatea respectivă. Prevederile din Codul Fiscal actuale crează obligativitatea pentru fiecare autoritate locală ca, în momentul în care a apărut hotărârea de guvern de indexare, să o aplice obligatoriu. Modificarea din 4 ianuarie va da posibilitatea fiecărui primar și fiecărui consiliu local să aplice sau nu această indexare”, a explicat Dragnea.