Guvernul se așteaptă să încaseze 20-60 milioane euro din vânzarea pe Bursă a 20% din acțiunile TAROM
Guvernul estimează că va obține minimum 20 milioane euro și maximum 60 milioane euro pentru pachetul de 20% din acțiunile Tarom care va fi vândut pe Bursă, scenariul pe baza căruia a fost estimat în final și comisionul intermediarului indicând însă obținerea a 40 milioane euro din această tranzacție.
În urma negocierilor cu FMI, Guvernul a decis, în vara acestui an, începerea procedurilor de vânzare a unui pachet de acțiuni reprezentând 20% din capitalul social al Tarom, printr-o ofertă publică secundară inițială la Bursa de Valori București. Guvernul a convenit cu FMI va pachetul de 20% să fie vândut până la finele acestui an, urmând ca ulterior, atunci când condițiile pieței o vor permite, să fie cedat controlul companiei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro