Guvernul pregătește "lista rușinii": Firmele obișnuite să conteste licitații vor fi prezentate public
Firmele care au avut mai mult de 10 contestații respinse la licitații publice și cele care își retrag contestația fără ca plângerea să fi fost rezolvată vor fi prezentate public pe o pagină de Internet, iar statul va reține o cotă din garanția de participare chiar dacă firma renunță la contestație.
Cota din garanția de participare este calculată în funcție de valoarea estimată a contractului. Garanția de participare va fi returnată integral doar dacă respectiva contestație este retrasă pentru că autoritatea contractantă a remediat problemele reclamate. Procedura va fi reglementată de Guvern printr-o nouă modificare a legislației achizițiilor publice. Una dintre măsurile avute în vedere de Executiv este ca, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) să publice pe pagina proprie de Internet numele firmelor care, în cursul anului precedent, au depus contestații și le-au retras fără ca autoritatea contractantă să adopte măsuri de remediere. Tot pe pagina de Internet vor fi indicate și firmele care au avut mai mult de zece contestații respinse.