Home Actualitate Guvernul italian va investi cel puțin 10...
Actualitate

Guvernul italian va investi cel puțin 10 miliarde de dolari pentru reforma sectorului auto: Italia va avea un milion de mașini electrice pe șosele

Guvernul populist din Italia, una dintre țările cu cea mai lentă dezvoltare a pieței de vehicule electrice, are un plan masiv de a pune pe drumurile naționale cel puțin un milion de mașini electrice, potrivit Bloomberg. Chiar și apropierea de…

Guvernul italian va investi cel puțin 10 miliarde de dolari pentru reforma sectorului auto: Italia va avea un milion de mașini electrice pe șosele
Guvernul italian va investi cel puțin 10 miliarde de dolari pentru reforma sectorului auto: Italia va avea un milion de mașini electrice pe șosele · Foto: Business Magazin

Guvernul populist din Italia, una dintre țările cu cea mai lentă dezvoltare a pieței de vehicule electrice, are un plan masiv de a pune pe drumurile naționale cel puțin un milion de mașini electrice, potrivit Bloomberg.

Chiar și apropierea de această țintă ar însemna pentru stat cel puțin 10 miliarde de dolari în stimulente.

Ca parteneri de coaliție, Liga și Mișcarea Cinci Stele (M5S) au negociat „la sânge” luna trecută cu privire la guvernarea țării, M5S a reușit să introducă în negocieri un pasaj cu privire la „reducerea numărului de vehicule pe bază de gaz sau diesel”.

Documentul menționează în continuare „stimulente pentru achiziția de vehicule electrice și hybrid” – în cadrul programului.

În timp ce contractul nu setează o cifră, liderul M5S, Luigi di Maio, care ocupă o funcție dublă, atât ministru al muncii și dezvoltării cât și vice-premier, încearcă să atingă țeluri ambițioase – pe care unii le-ar numi nerealiste – precum acela de a avea un milion de vehicule electrice pe șoselele italiene până în 2022.

 Astfel, Italia ar deveni lider european în acest sector.

Dacă acest plan sună nerealist sau prea ambițios se datorează faptului că Di Maio l-a anunțat prima dată în cadrul campaniei de anul trecut, în timp ce făcea turul Siciliei într-un Nissan electric.

Cifra de un milion de vehicule electrice – de departe mult mai agresivă decât orice altă predicție a analiștilor din zona auto – a reușit să se strecoare în platforma națională a M5S, un partid format în urmă cu mai puțin de 10 ani și care a strâns cele mai multe voturi în cadrul alegerilor naționale din 4 martie.

Un purtător de cuvânt a confirmat că guvernul italian încearcă să atingă această cifră, fără a clarifica dacă cifra de 1 milion de mașini se referă doar la modele electrice sau le cuprinde și pe cele hybrid. În plus, acesta a refuzat să comenteze asupra costurilor.

Italienii au cumpărat anul trecut aproximativ 2.600 de vehicule de pasager electrice, din totalul de 2 milioane de mașini vândute  în țară. Cu tot cu cele hyvrid, numărul lor ajunge la 4.800 de mașini, potrivit Asociației Producătorilor Europeni de Automobile.

Pentru a trece de la un susținător al mașinilor electrice la liderul european pe această piață, guvernul italian va trebui să se folosească de puterea stimulentelor, cel puțin la nivelul celor oferite în Nervegia, ceea ce ar ridica cheltuielile totale la câteva miliarde de euro, spun analiștii.

„Dacă vrei un milion de mașini electrice pe șoselele Italiei în următorii cinci ani, singura opțiune este un beneficiu fiscal imens, ca în cadrul Norbegiei”, spune șeful institutului de cercetare Promotor, Gian Primo Quagliano, care a urmărit vânzările auto din Italia în ultimii 25 de ani.

„Guvernul se uită înspre stimulente de cel puțin 10.000 de dolari per mașină, ca în Franța”, spune el. Chiar și la acel nivel – aproximativ 10 miliarde de dolari în total – „tot rămâne aproape imposibil să ajungi atât de repede la acel nivel”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună