Guvernul discută astăzi amânarea aplicării legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice
Guvernul ar putea amâna printr-o OUG, astăzi, termenul de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice și, de asemenea, ar putea suplimenta bugetul Ministerului Tineretului și Sportului pentru premierea handbalistelor care au obținut locul al III-lea în Danemarca.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, pe lista cu acte normative care ar putea intra în discuție, miercuri, în ședința de Guvern, figurează un proiect de ordonanță de urgență pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.
O altă OUG care ar putea fi aprobată de Guvern se referă la prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
La capitolul proiecte de hotărâre, pe agenda Cabinetului Cioloș se află un proiect privind suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului și Sportului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2015, pentru premierea sportivelor și a colectivului tehnic, care au obținut locul III la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, Senioare, desfășurat în Danemarca.
Un alt proiect de hotărâre se referă la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Pe lista cu acte normative se găsește un proiect privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar.
La capitolul bugete de venituri și cheltuieli, Guvernul ar putea discuta un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Societății Naționale ”Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța”-S.A aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor; proiect de hotărâre pentru rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Agenției Naționale pentru Locuințe; proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului pe anul 2015.
De asemenea, Guvernul ar putea adopta un memorandum cu tema: Aprobarea Planului de transpunere a directivelor Uniunii Europene pentru anul 2016 și un alt memorandum privind aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului României pentru funcția de judecător la Tribunalul Uniunii Europene.