Guvernul are agenda plină: Aproape 200 de proiecte așteaptă să fie dezbătute în ședița de astăzi
Agenda ședinței de miercuri a Guvernului, una dintre ultimele reuniuni ale Cabinetului din acest an, include aproape 200 proiecte de acte normative, dintre care 20 de legi, 5 ordonanțe de urgență și 121 de hotărâri, la care se adaugă memorandumuri, note și inițiative parlamentare trimise la avizare.
Pe listă au fost incluse, printre altele, proiecte pentru normele de aplicare a programului privind câinii fără stăpân, alocarea de bani către unele primării, suplimentarea bugetelor Serviciului Român de Informații, Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Public, noua strategie de privatizare a Hidroelectrica, reducerea numărului de certificate verzi în sectorul energetic, bugete de venituri și cheltuieli ale companiilor de stat, fonduri pentru universități, declararea de interes național a turneului final al Campionatului European de Fotbal din 2020, pentru care România figurează printre pretendentele la dreptul de organizare, ocuparea unor posturi vacante la nivel ordonatorilor principali de credite ai administrației locale, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro