Home Actualitate Guvernul ar putea aproba săptămâna viito...
Actualitate

Guvernul ar putea aproba săptămâna viitoare înființarea Agenției pentru Recuperarea Prejudiciilor

Guvernul discută, miercuri, în primă lectură un proiect de lege privind înființarea Agenției pentru Recuperarea Prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătorești, ministrul Justiției anunțând că actul normativ ar putea fi aprobat săptămâna viitoare și trimis spre adoptare Parlamentului.

“După lupte seculare, Ministerul Justiției a venit în sfârșit cu proiectul de lege privind Agenția de Recuperare a Prejudiciilor din dosarele penale”, a constatat, la începutul ședinței de guvern, premierul Victor Ponta, care s-a interesat când poate fi trimisă legea spre dezbatere Legislativului.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a precizat că săptămâna viitoare, după consultarea ministerelor cu atribuții în domeniu, proiectul de lege va fi finalizat.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat recent că Agenția pentru Recuperarea Prejudiciilor va începe să funcționeze de la 1 iulie, după ce proiectul va fi aprobat în Guvern și trecut prin Parlament.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună