Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care amână plata ratelor la credite cu până la 9 luni
Guvernul României a adoptat noua ordonanță de urgență care permite amânarea plății ratelor la credite pentru o perioadă de 9 luni, doar la cererea consumatorilor care au fost afectați de pandemia de coronavirus și care nu au restanțe, potrivit informațiilor…
Guvernul României a adoptat noua ordonanță de urgență care permite amânarea plății ratelor la credite pentru o perioadă de 9 luni, doar la cererea consumatorilor care au fost afectați de pandemia de coronavirus și care nu au restanțe, potrivit informațiilor publicate în Monitorul Oficial.
În Articolul 2, alineatul 1 se menționează că “obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020.”
O altă prevedere importantă a ordonanței menționează că beneficiul amânării ratelor nu se poate aplica decât la clienții care nu au restanțe.
“Facilitatea prevăzută la alin (1) poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanțe la data instituirii stării de urgență pe teritoriul României sau debitorii au efectuat plata acestor restanțe până la data solicitării suspendării obligației de plată prevăzută la alin. (1)”
Perioada maximă de creditare suplimentară care poate fi dată de bănci după perioada în care ratele au fost amânate, nu poate fi mai mare decât perioada în care au fost amânate. De asemenea, în cazul persoanelor fizice care au beneficiat de un credit, dar prin amânarea ratelor depășesc limita de vârstă impusă, creditorii vor trebui să restructureze creditele pentru a încadra persoanele în limita de vârstă.
Pentru a putea beneficia de amânarea ratelor, Articolul 3 din ordonanța de urgență susține că debitorii trebuie să solicite băncilor amânarea ratelor la credite în format electronic sau prin poștă în cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.
Articolul 4 al ordonanței prevede ca “dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată (…) se capitalizează la soldul creditului existent la finalul perioadei de suspendare.” Astfel, dobânda se va plăti eșalota pe durata rămasă.
De asemenea, pentru creditele ipotecare a persoanelor fizice, în Articolul 5 al ordonanței “Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, (…), garantează în procent de 100% plata dobânzii (…) aferentă creditelor ipotecare contractate de debitori persoane fizice.”
În cazul persoanelor juridice, pentru a benficia de amânarea ratelor, sunt câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească:
“întrerup activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, șI dețin certificatul de situații de urgență (…) prin care se constată, în baza declarațiilor pe propria răspundere a debitorilor, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 (…)” și “nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului (…)”.