GSK România a folosit cei 66,8 milioane euro din majorarea de capital pentru plata unor datorii
GSK România a utilizat suma de 66,8 milioane euro reprezentând majorarea de capital efectuată în luna decembrie a anului trecut pentru a-și plăti datoriile către alte entități ale grupului britanic, acumulate din cauza termenelor lungi de plată de pe piața locală.
“Industria farmaceutică finanța, în ultimii ani, aproape în întregime sistemul de sănătate, susținând termene de plată ce depășeau 180-200 de zile, practica indicând chiar și termene mai mari. Pe acest fond, am acumulat datorii către alte entități GSK din lume (furnizori de produse din interiorul GSK) și am folosit această majorare de capital pentru a plăti aceste datorii”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al companiei, Pascal Prigent.
Majorarea a fost efectuată în numerar de către asociatul unic al companiei, firma Setfirst Limited, înregistrată în Marea Britanie.
“Acum suntem extrem de încurajați de deciziile pozitive ale CNAS de a se alinia la legislația europeană, lucrând cu termene de plată de 60-30 de zile”, a mai spus Prigent.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro