Grupul OTP vrea să se extindă în țările în care sunt prezente bănci elene cu probleme precum România
Grupul ungar OTP vrea să se extindă în țările în care sunt prezente bănci elene cu probleme, precum Bulgaria, România și Serbia, și se așteaptă ca în regiune să apară noi oportunități de achiziție.
OTP Bank nu are în vedere, însă, și extinderea operațiunilor în Grecia, potrivit directorului general adjunct al grupului, Laszlo Bencsik, citat de portalul ungar Portfolio.
Grupul a raportat vineri rezultate financiare, urmate de o conferință de presă susținută la Budapesta.
În România sunt active patru bănci elene, acestea cumulând aproximativ 12% din activele sistemului bancar. Astfel, Eurobank controlază Bancpost, National Bank of Greeece deține Banca Românească, în timp ce Alpha Bank și Piraeus Bank sunt prezente sub brand propriu.
Operațiunile din România ale băncilor din Grecia sunt considerate a fi printre activele cele mai valoroase și mai sigure ale acestora, având în vedere situația stabilă a subsidiarelor locale ale instituțiilor de credit elene și perspectivele economice bune ale României.
Directorul general al OTP Bank România, Laszlo Diosi, a declarat în mai multe rânduri că instituția de credit va lua în calcul noi achiziții după finalizarea integrării Millennium Bank, preconizată a se încheia la finele acestui an.
OTP Bank România a finalizat, în luna ianuarie, achiziția Millennium Bank România, de la Banco Comercial Português, printr-o tranzacție în valoare de 39 de milioane de euro.