Grup Feroviar Român, controlat de Gruia Stoica, parteneriat cu operatorul naval de stat din Kazahstan pentru dezvoltarea de noi rute
Grup Feroviar Român (GFR), parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, și NMSC Kazmortransflot LLP, operatorul naval de stat al Kazahstan, au semnat un memorandum de colaborare pentru a deschide o conexiune regulată între porturile Constanța și Batumi, cel mai mare port din Georgia.
NMSC Kazmortransflot LLP deține cea mai mare flotă din Marea Caspică – nave cisternă, remorchere, precum și nave pentru transportul încărcăturilor voluminoase și barje pentru diverse transporturi, potrivit oficialilor GFR.
“Acordul confirmă angajamentul nostru ferm față de această alianță strategică ce creează o nouă rută între China și Uniunea Europeană (…) Continuăm dezvoltarea rețelei pe piața europeană, urmărind în același timp noi oportunități alături de partenerii noștri din Asia”, a declarat Gruia Stoica, președintele Grampet Group.