Grecia a trimis miniștrilor din zona euro cererea pentru prelungirea acordului de ajutor financiar
Grecia a înaintat miniștrilor de finanțe din zona euro cererea pentru prelungirea acordului de ajutor financiar cu șase luni, a anunțat joi Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului.
“Am primit cererea Greciei pentru o extindere cu șase luni”, a scris Dijsselbloem pe Twitter, fără a oferi alte detalii referitoare la termenii continuării acordului.
De asemenea, un oficial al guvernului de la Atena a declarat că documentul prin care executivul elen cere ca fondurile din pachetul de bailout să fie disponibile și după finalul lunii februarie a fost trimis către creditorii săi joi dimineața, potrivit Bloomberg.
Miniștrii de finanțe din zona euro vor evalua joi după-amiază cererea Greciei, iar dacă vor considera că o înțelegere între cele două părți poate fi încheiată pe baza propunerii guvernului elen, se vor întâlni vineri pentru a lua o decizie finală.
Acordul pe care Grecia l-a încheiat în 2010 cu Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional pentru un pachet de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro expiră la sfârșitul lunii februarie.
În lipsa încheierii unei noi înțelegeri între guvernul de la Atena și creditorii săi, Grecia ar putea intra în incapacitate de plată până la finalul lunii martie și ar putea părăsi zona euro.
JP Morgan a avertizat în această săptămână că băncile din Grecia vor rămâne fără garanții pentru accesarea de noi credite în trei luni și jumătate, întrucât clienții acestora retrag din conturi circa 2 miliarde de euro săptămânal.
În luna ianuarie, BCE a decis să nu mai permită băncilor elene folosirea obligațiunilor guvernamentale ca garanții pentru noi credite accesate de la BCE, punând presiune pe banca centrală a Greciei și pe guvernul condus de Alexis Tsipras pentru renegocierea datoriei publice.
Banca centrală a Greciei furnizează în prezent băncilor lichiditățile de care acestea au nevoie prin accesarea programului de finanțare de urgență ELA (emergency liquidity assistance) de la BCE, program care a fost suplimentat joi cu 3,3 miliarde de euro, la 68,3 miliarde de euro.
În aceste condiții, mai mulți reprezentanți ai creditorilor internaționali au solicitat Greciei să ceară prelungirea programului de sprijin financiar, după ce întâlnirea de luni a Eurogrupului s-a încheiat fără un acord între ministrul grec de Finanțe Yanis Varoufakis și omologii săi din zona euro.
Ministrului german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat marți că Grecia trebuie să ceară extinderea programului, deoarece miniștrii Finanțelor din zona euro nu vor discuta acordarea de noi ajutoare în absența unei cereri formale din partea lui guvernului elen.
Datoria Greciei se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de euro și reprezintă 175% din PIB.