Home Media marketing Grand Cinema Digiplex se deschide la 23...
Media marketing

Grand Cinema Digiplex se deschide la 23 septembrie în Băneasa Shopping City (GALERIE FOTO)

Grand Cinema Digiplex, cel mai mare cinematograf complet digitalizat din țară, se va deschide pentru public la 23 septembrie, în complexul Băneasa Shopping City.

Grand Cinema Digiplex se deschide la 23 septembrie în Băneasa Shopping City (GALERIE FOTO)
Grand Cinema Digiplex se deschide la 23 septembrie în Băneasa Shopping City (GALERIE FOTO) · Foto: Business Magazin

Cinematograful are o suprafață totală de 14.000 mp, 13 ecrane adaptate pentru suprafețe extinse de proiecție 3D și oferă peste 2.600 de locuri de vizionare. Investiția necesară a fost de 19 milioane de euro.

Spectatorii au posibilitatea să-și aleagă “locuri premium” în fiecare sală, cu nivel adițional de confort și spațiu suplimentar pentru picioare. Sala Grand Ultra, cu o capacitate de 500 de locuri, are cel mai larg ecran din țară și un sistem de sunet multidimensional (Iosono). Există și săli VIP Grand Studios, cu servicii de primire, garderobă, un bar și lounge separat, precum și fotolii și canapele ajustabile. O premieră pe piața românească sunt cele două ecrane gigantice asistate de sisteme digitale de sunet surround.



“Acest proiect încurajează distribuitorii de film și studiourile să furnizeze mai multe filme pentru piața românească. Pe lângă filme, conexiunile prin satelit ne permit să oferim conținut nou, de la muzică, sport, la spectacole de comedie, care împreună alcătuiesc Grand Cinema Digiplex”, a declarat Ali Ergun Ergen, CEO al dezvoltatorului Băneasa Developments.

Noul cinematograf se află în Zona Comercială Băneasa, iar accesul se va face direct pe la etajul întâi al centrului comercial Băneasa Shopping City.

Cel mai mare cinematograf 3D din țară este megaplexul Cinema City din AFI Palace Cotroceni, deschis în 2009, cu 21 de săli de cinema, dintre care trei săli VIP și sala Imax, complexul având o capacitate de 4.234 de locuri.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună