Glumele făcute la adresa Jandarmeriei, de ziua lui Eminescu, nu au fost pe placul purtătorului de cuvânt al instituției. Militaru: Trebuie să fii neapărat în trend, să critici orice
Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a reacționat la ironiile de pe Facebook la adresa mesajului instituției cu prilejul zilei lui Eminescu, și a precizat că unele au fost reușite, ceea ce îi confirmă că românii sunt creativi, însă a condamnat trendul de a critica orice.
„După ce am văzut și citit întreaga sarabandă de ironii la adresa unei postări făcute pe pagina de socializare a institutuției în care lucrez (și acum vă rog să-mi scuzați postarea subiectivă), m-am gândit astăzi la Patul lui Procust. Știu deja sau intuiesc, o să spuneți că sunt jandarm, eventual analfabet și că n-are rost să fac pe deșteptul, din moment ce pumnii mei minte n-are! Este acel pat îngust în care, dacă ai neșansa să nimerești, și mai grav, să nu încapi în el, se taie din tine fără milă, ca să respecți tiparul. Vrem tipare, cu orice preț! Dacă nu respecți tiparul va fi rău. Trebuie să fii neapărat în trend.
Trebuie să critici, orice, dar să critici cu multă abnegație. Un tipar a cărui concizie, din păcate, impune și o doză mare radicalism, care de cele mai multe ori exclude nuanțele. Pentru cei care astăzi au trimis mesaje pe pagina de socializare, au ironizat, au creat, au făcut catrene, unele foarte reușite, îmi confirmă încă o data, că românii sunt oameni spirituali, inteligenți și creativi. Mă bucur să știu că activitatea noastră este urmărită de astfel de oameni. Pentru încheiere, aș apela tot la Eminescu…“de aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem”, a scris Marius Militaru, pe pagina de Facebook.
Cititi mai multe pe www.medaifax.ro