Home Actualitate Gigi Becali, oprit de polițiști pe aerop...
Actualitate

Gigi Becali, oprit de polițiști pe aeroport și dus la Parchet într-un nou dosar

Gigi Becali a fost oprit de polițiști, duminică noapte, pe Aeroportul "Henri Coandă", de unde voia să plece din țară, și a fost dus la Parchetul ICCJ, fiind cercetat pentru înșelăciune și abuz în serviciu într-un nou dosar, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Gigi Becali, oprit de polițiști pe aeroport și dus la Parchet într-un nou dosar
Gigi Becali, oprit de polițiști pe aeroport și dus la Parchet într-un nou dosar · Foto: Business Magazin

 Potrivit surselor citate, polițiștii au pus în executare mandatul de aducere emis de procurori pe numele lui Gigi Becali, acesta fiind dus la Parchetului instanței supreme pentru a i se aduce la cunoștință că are interdicție de a părăsi țara. Gigi Becali ar fi cercetat pentru înșelăciune și abuz în serviciu într-un dosar privind Avicola Iași.

Sursele citate au precizat că Becali a plecat de la Parchetul instanței supreme în jurul orei 00.30, el urmând să fie rechemat pentru alte proceduri în acest caz la sediul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deputatul PNL George Becali arăta în declarația de avere semnată în 18 decembrie 2012 că deține 85,7% din acțiunile de la SC Avicola Iași SA, în valoare de 25.064.765 de lei, 71,5% din acțiunile SC Arcom SA în valoare de 1.835.702 de lei, 90,7% din acțiunile SC UM Drăgășani în valoare de 8.136.460 de lei, dar și 33,33% din acțiunile European Imob. Develop cu o valoare de 128.400 de lei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună