Home Actualitate Gigantul nemilos: cum și-a îngropat Appl...
Actualitate

Gigantul nemilos: cum și-a îngropat Apple unul dintre cei mai vechi parteneri. "Cooperați sau nu veți mai exista"

Apple a decis recent să renunțe la colaborarea cu Imagination Technologies, companie care furniza piese hardware pentru iPhone-uri, iPad-uri și iPod-uri încă din 2008. Potrivit unor surse citate de Business Insider, Apple a încercat să cumpere Imagination, a fost refuzată și a încercat apoi să recruteze mai mulți oameni din conducerea companiei.

Gigantul nemilos: cum și-a îngropat Apple unul dintre cei mai vechi parteneri. "Cooperați sau nu veți mai exista"
Gigantul nemilos: cum și-a îngropat Apple unul dintre cei mai vechi parteneri. "Cooperați sau nu veți mai exista" · Foto: Business Magazin

Analiștii au avertizat că dezvoltatorul de procesoare Imagination Technologies nu va putea supraviețui fără susținerea Apple, care se face responsabilă de peste jumătate din veniturile companiei.

Prin urmare, decizia companiei conduse de Tim Cook de a abandona Imagination vine ca o lovitură decisivă pentru cei din urmă.

Veniturile anuale ale Imagination s-au ridicat, în anul 2016, la peste 120 de milioane de lire sterline. În ziua în care Apple și-a anunțat decizia, acțiunile Imagination (care are în jur de 1.700 de angajați) au scăzut cu peste 75%.



Cele întâmplate ilustrează perfect modul brutal în care Apple poate distruge o firmă parteneră. “În joc nu mai valoarea Imagination, ci chiar existența companiei”, este de părere Ken Rumph, analist la compania Jefferies.

Astfel, scriu cei de la Business Insider, mesajul transmis de Tim Cook este unul cât se poate de simplu: cooperați sau nu veți mai exista.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună