Home Actualitate GHID DE CĂLĂTORIE pentru sărbătorile de...
Actualitate

GHID DE CĂLĂTORIE pentru sărbătorile de iarnă: Ce trebuie să știi dacă pleci în Bulgaria, Austria, Elveția, Germania sau Italia

Sărbătorile de iarnă reprezintă în fiecare an un prilej pentru a petrece vacanța în țări din Europa, precum Austria, Bulgaria, Elveția, Italia sau Ungaria, aceasta fiind unele dintre destinațiile cele mai căutate de către turiștii români.

CRĂCIUN și REVELION 2015 în Austria: Ce trebuie să știi dacă mergi în Austria

În cazul în care deplasarea se face cu autoturismul, turiștii sunt informați că Vinieta (“Autobahn-Vignette”) poate fi achiziționată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinării sau de la magazinele de difuzare a presei. Vinieta se lipește, în mod obligatoriu, pe parbrizul mașinii într-un loc vizibil. Cei care nu respectă această prevedere riscă o amendă de 120 euro, care trebuie achitată pe loc.

Prețurile practicate pentru vinietă sunt următoarele:

• 8,70 euro – pentru 10 zile;

• 25,30 euro- pentru 2 luni;

• 84,40 euro- pentru un an.

În ceea ce privește anvelopele de iarnă, în perioada 1 noiembrie 2015-15 aprilie 2016 este obligatoriu ca autoturismele să fie echipate cu anvelope de iarnă.

Cei care merg în landurile Tirol și Kärnten sunt avertizați că trebuie să se informeze din timp asupra condițiile de trafic, întrucât condițiile meteo nefavorabile conduc deseori la impunerea unor restricții de circulație.

Llimitele maxime de viteză sunt următoarele:

– 50 km/h în localități;

– 100 km/h pe șoselele rapide și pe drumurile naționale

– 130 km/h pe autostrăzi.

Depășirea acestor limite este sancționată cu amendă contravențională și suspendarea permisului de conducere. În general, amenzile trebuie achitate în numerar. Există și unele tronsoane de drum cărora li se aplică restricții speciale, dar care sunt, însă, marcate corespunzător.

Alte informații vizează reglementările vamale (limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse) sau regimul medicamentelor.

CRĂCIUN și REVELION 2015 în Bulgaria: Ce trebuie să știi dacă mergi în Bulgaria

În cazul în care deplasarea se face cu autoturismul, turiștii trebuie să știe că vinieta poate fi achiziționată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinării sau de la poștă. Aceasta se lipeste în mod obligatoriu pe parbrizul autoturismului, iar folia cu codul de bare se păstrează pe toată valabilitatea vinietei.

Prețurile practicate pentru vinietă, valabile și în 2016, sunt următoarele:

– 11 euro – pentru o zi (în funcție de categoria autoturismului)

– începând de la 21 euro pentru 7 zile (în funcție de categoria autoturismului)

–  începând de la 41 euro pentru o lună (în funcție de categoria autoturismului)

– începând de la 413 euro pentru un an (în funcție de categoria autoturismului).

În ceea ce privește anvelopele de iarnă, se recomandă utilizarea acestora. De asemenea, utilizarea pneurilor cu nituri este interzisă. Lanțurile pentru zăpadă sunt obligatorii în anumite condiții și pe anumite tronsoane de drum (unde există indicatoare rutiere în acest sens).

Limitele de viteză:

• 50 km/h în localități

• 90 km/h în afara localităților

• 140 km/h pe autostrăzi.

În cazul în care este reținut permisul de conducere, conducătorul auto are obligația de a se deplasa la secție împreună cu ofițerul de poliție, unde va lua act de condițiile în care ar putea reveni în posesia permisului de conducere, precum și de cuantumul amenzii. menda se achită numai la bancă. Permisul va fi transmis Ambasadei României la Sofia – după expirarea perioadei de suspendare și
plata amenzii contravenționale – care va remite documentul direcției județene de poliție rutieră din România.

Utilizarea cărților de credit

În Bulgaria sunt acceptate toate tipurile de cărți de credit. Acestea pot fi folosite la majoritatea distribuitorilor de produse sau servicii unde sunt afișate însemnele cardurilor și pot fi utilizate la orice bancomat (ATM). Bancomatele eliberează bancnote naționale. 

CRĂCIUN și REVELION 2015 în Elveția: Ce trebuie să știi dacă mergi în Elveția

Atât la intrarea în Elveția, cât și pe teritoriul cantoanelor, autoritățile de frontieră pot verifica documentele care justifică scopul declarat al călătoriei.

După caz, acestea pot solicita:

– Prezentarea biletului de călătorie

– Dovada rezervării cazării la hotel

– Dovada deținerii unei sume suficiente de bani – numerar/cărți de credit pentru întreținerea pe perioada șederii în Elveția; Alte documente doveditoare ale scopului declarat al călătoriei.

În cazul în care deplasarea se face cu autoturismul, vinieta se poate procura contra cost (40 CHF) de la punctele de trecere a frontierei. Vinieta se lipește în mod obligatoriu pe parbrizul mașinii.

Limitele de viteză sunt următoarele:

– 50 km/h în localități

– 80 km/h în afara localității

– 120 km/h pe autostrăzi

Ce trebuie să știi în caz de accident

În caz de accident ușor, trebuie completat împreună cu cealaltă parte implicată formularul tip pus la dispoziție de societățile locale de asigurări. De asemenea, trebuie notate elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat și ale societății de asigurare a acestuia.

În cazul producerii unui accident soldat cu victime, toate persoanele implicate, inclusiv pasagerii, nu trebuie sa părăsească locul producerii acestuia fără autorizația poliției, exceptând cazurile când este nevoie de ajutor medical sau dacă trebuie apelată poliția.

CRĂCIUN și REVELION 2015 în Franța: Ce trebuie să știi dacă mergi în Franța

În cazul în care deplasarea se face cu autoturismul, turiștii trebuie să știe că toate autostrăzile din Franța sunt supuse unei taxe de autostradă, variabilă în funcție de distanță și de regiune. De asemenea, nu este prevăzută obligativitatea anvelopelor de iarnă, datorită faptului că precipitațiile sub formă de ninsoare nu sunt considerabile.

Limitele de viteză sunt următoarele:

– pe autostradă este de 130 km/h

– în localități de 50 de km/h.

În cazul producerii unui accident sau dacă cetațenii români sunt victimele unui furt, trebuie contactată cea mai apropiată secție de poliție pentru constatarea accidentului și, respectiv, declararea furtului. Se recomandă, de asemenea, cetățenilor români ca în această perioadă să nu dețină asupra lor o sumă importantă de bani lichizi, întrucât fenomenul infracțional se accentuează în perioada sărbătorilor de iarnă.

cei care călătoresc în această perioadă în Franța trebuie să știe, de asemenea, că în urma atentatelor din 13 noiembrie 2015, autoritățile franceze au instituit starea de urgență pe întreg teritoriul Franței, măsura prelungită de Parlament pentru trei luni. În contextul stării de urgență, autoritățile franceze pot restrânge anumite drepturi și libertăți individuale pentru a asigura securitatea publică (interzicerea manifestațiilor publice, anularea unor evenimente organizate în spații publice, percheziții, etc.). De asemenea, s-au înăsprit controalele de identitate la vamă, ceea ce poate cauza întârzieri ale curselor către Franța. 

CRĂCIUN și REVELION 2015 în Germania: Ce trebuie să știi dacă mergi în  Germania

În cazul în care deplasarea se face cu autoturismul, turiștii sunt informați că parcarea este permisă numai în locuri rezervate, contra cost (tichetele se cumpără fie de la aparatele de taxare din parcare, fie de la centrele de difuzare a presei).

În scopul reducerii poluării aerului cu particule fine și bioxid de azot, în numeroase orașe din Germania au fost delimitate zone de protecție de mediu sau zone ecologice, unde pot circula numai autovehiculele cu plachetă (“Feinstaubplakette”) corespunzătoare grupei de substanțe poluante căreia îi aparține autovehiculul sau care au aprobare specială, iar nerespectarea acestei reglementări atrage după sine o pedeapsa cu amendă în valoare de 40 de euro. Centrele de eliberare a plachetelor sunt oficiile de înmatriculare a autovehiculelor sau alte instituții autorizate să acorde plachetele, precum și instituțiile autorizate să facă analiza gazelor de eșapament.

Printre orașele care au fost delimitate zone ecologice se numără: Berlin, Bochum, Bonn, Bremen, Dortmund, Duisburg, Düsseldorf, Essen, Frankfurt/Main, Gelsenkirchen, Köln, Mönchengladbach, München sau Stuttgart.

Limitele de viteză sunt următoarele:

– Autostradă: 130 km/h

– Oraș: 50 km/h. 

CRĂCIUN și REVELION 2015 în Italia: Ce trebuie să știi dacă mergi în Italia

În cazul în care deplasarea se face cu autoturismul, turiștii sunt informați că accesul pe autostradă este permis pe baza achitării taxelor specifice. Plata acestora se face la punctele special amenajate, plasate la intrarea sau la ieșirea de pe autostradă. De asemenea, cartea verde este obligatorie.

În cazul autocarelor, pentru a putea intra în centrul marilor orașe din Italia, unde sunt instituite Zone de Trafic Limitat, se plătesc taxe care pot depăși cuantumul de 500 de euro. În cazul în care trebuie să achitați amenzi auto, este necesar ca turiștii să aibă asupra lor bani lichizi.

Turiștii trebuie să știe că pe autostrăzi nu pot fi plătite amenzile cu carte de credit/debit sau cec, iar neplata acestora permite punerea sechestrului administrativ asupra autovehiculului. Acest lucru presupune cheltuieli mult mai mari, motivate de plata firmelor de transport și a taxelor de custodie în parcări pentru perioada scursă până la dovedirea efectuării plăților.

Limitele de viteză admise sunt:

– străzi urbane (centrul localităților) – 50 km/oră

– străzi urbane de periferie (circonvallazione – centură) – 70 km/oră

– drumuri extraurbane (provinciale și statale) – 90 km/oră

– drumuri extraurbane principale (cu caracteristici de autostradă) – 110 km/oră

– autostrăzi – 130 km/oră.

Depășirea limitelor de viteză poate atrage aplicarea unor amenzi de până la 1.000 euro și suspendarea permisului de conducere. Purtarea centurii de siguranță este obligatorie!

Permisul de conducere românesc este valabil în Italia pentru persoanele care nu sunt rezidente. Pentru cetățenii români rezidenți este obligatorie efectuarea conversiei în maximum un an de la obținerea reședinței pe teritoriul Italiei. Sistemul permiselor de conducere auto în Italia este pe bază de puncte. Fiecărui permis de conducere îi sunt alocate inițial 20 de puncte, care se diminuează în cazul încălcării regulilor de circulație. Încălcarea regulilor de trafic atrage suspendarea permisului.

CRĂCIUN și REVELION 2015 în Ungaria: Ce trebuie să știi dacă mergi în Ungaria

În cazul în care deplasarea se face cu autoturismul, turiștii trebuie să știe că accesul pe autostradă se face în baza unei viniete care poate fi achiziționată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinăriile din Ungaria, benzinării Mol din România sau on-line. Pentru transportatori există reglementări speciale (taxare la numarul de kilometri parcurși).

Prețurile vinietei pentru autoturisme sunt următoarele:

• 2975 HUF (cca. 10 euro ) pentru o săptămână

• 4780HUF (cca.16 euro ) pentru o lună

• 42.980 HUF (145 euro ) pentru un an.

Limitele de viteză sunt următoarele:

– 50 km/h în localități

– 90 km/h în afara localităților

– 110 km/h pe șoselele rapide

– 130 km/h pe autostrăzi.

Există și porțiuni de drum cu restricții speciale, marcate corespunzător. Depășirea limitelor de viteză se pedepsește cu amendă. În general, plata amenzilor se efectuează în numerar. Poliția emite un CEC care poate fi achitat la cel mai apropiat oficiu poștal din Ungaria de locul perceperii amenzii sau prin transfer bancar din străinătate. Poliția poate adopta și măsura reținerii mijlocului de transport, până la achitarea amenzii.

Aceste informații se regăsesc într-un  “Ghid de călătorie pentru Sărbătorile de iarnă” care a fost lansat de Ministerul Afacerilor Externe.

GHIDUL DE CĂLĂTORIE publicat de MAE

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună