George W Bush a livrat pizza angajaților neplătiți. Serviciul Secret este „paralizat”, în timp ce Guvernul rămâne închis în SUA
Fostul președinte George W. Bush le-a livrat personal pizza angajaților din echipa sa de securitate, neplătiți de la închiderea guvernului.
Bush apare într-o postare pe rețelele sociale cum le aduce mâncarea agenților Serviciului Secret.
“Este timpul ca liderii de ambele părți să pună politica deoparte, să vină împreună și să pună capăt acestei închideri (suspendarea activității Guvernului)”, a scris Bush pe Instagram.
Blocajul a intrat în a cincea săptămână și este cel mai lung din istoria Statelor Unite.
De ce s-a închis guvernul SUA?
Aproximativ 800.000 de angajați federali americani sunt acasă sau lucrează fără plată în timpul blocajului politic în legătură cu finanțarea zidului de la frontiera cu Mexicul propus de președintele Trump.
Dintre aceștia aproximativ 6.000 de angajați sunt ai Serviciului Secret, aproximativ 85% dintre aceștia fiind în continuare angajați în procesul de închidere.
Livrarea de pizza a lui Bush vine după ce președintele Camerei, Nancy Pelosi, i-a cerut președintelui Trump să amâne discursul anual al Statelor Unite din motive de securitate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro