Genial! O ardeleancă i-a cerut lui Iohannis „coloană oficială” și are legea de partea ei
Arădeanca Mihaela Nedelcu Luncan, stabilită în București și membră a partidului M10, a solicitat, în scris, Consiliului Suprem de Apărare a Țării și președintele să primească o coloană oficială. Interesant este că, într-o anumită măsură, interpretând într-un sens larg legislația,…
Arădeanca Mihaela Nedelcu Luncan, stabilită în București și membră a partidului M10, a solicitat, în scris, Consiliului Suprem de Apărare a Țării și președintele să primească o coloană oficială. Interesant este că, într-o anumită măsură, interpretând într-un sens larg legislația, Mihaela Nedelcu Luncan ar putea părea îndreptățită să primească protecție SPP și coloană oficială.
Vezi mai jos cererea
„Către: Consiliul Suprem de Apărare a Țării
Ref: Cerere protecție SPP și coloană oficială
Stimate domnule Președinte,
Am citit cu încântare recentele modificări aduse Legii nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază.
Având în vedere că:
● traficul în București este unul de natură a-mi incomoda activitățile curente și urgente de bun cetățean;
● nu există nicio diferență legală între un președinte de partid politic parlamentar (care poate beneficia potrivit modificărilor aduse legii de protecția SPP) și un simplu cetățean.
Astfel,
● având în vedere faptul că a fost modificat art. 14 alin. (4) al Legii nr. 191/1998 astfel încât ”Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Serviciul de Protecție și Pază poate asigura protecție unor demnitari și foști demnitari, alții decât cei prevăzuți la alin. (2), precum și altor persoane, la cererea acestora.”
● având în vedere faptul că aceeași lege prevede că SPP ”organizează și coordonează, pe timpul misiunilor de protecție și pază, activitatea tuturor forțelor participante din cadrul instituțiilor prevăzute la art. 4 alin. (1).” (adică art. 4 alin. (1) ”Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Serviciul de Protecție și Pază colaborează cu Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu celelalte ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale.”)
● având în vedere faptul că Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede la Art. 223 alin. (1) că ”Poliția rutieră asigură însoțirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competenței.”
și, mai ales, având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României, conform căruia – ”Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”,
vă solicit, domnule Președinte, să aprobați includerea pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT a prezentei cereri de a beneficia de protecția Serviciului de Protecție și Pază, inclusiv prin posibilitatea de a beneficia de o coloană oficială.
Cu deosebită considerație,
Mihaela LUNCAN”
Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro