GENERAȚIA care nu mai știe românește. RUPTURA definitivă dintre bunici și nepoții crescuți peste hotare/ “Mă doare sufletul. În afară de o mânuță fluturată rapid în fața ecranului,
În încercarea disperată de a nu avea problemele lor de adaptare și de a nu-și vedea copiii stigmatizați, românii plecați în străinătate încurajează generația care vine după ei să învețe limba țării care i-a oferit un trai mai bun. Prietenii, relațiile, școala, toate sunt acolo, departe de țară și de tot ce e românește. Așa se nasc situații în care bunicii rămași acasă nu mai pot comunica cu nepoț…
Pentru mii de copii plecați sau născuți peste hotare, limba română este o provocare. Mulți dintre ei au uitat sau nu au învățat să vorbească limba natală, specialiști spunând că cele mai des întâlnite probleme de acest gen sunt cu copiii migranților care au ales țări în care se vorbește limba engleză sau germană.
Copiii evită să discute cu bunicii pentru că nu se pot înțelege, bunicii se simt frustrați că cei mici, și dacă înțeleg limba română, le răspund în limba țării în care locuiesc. Prăpastia creată între generații se adâncește direct proporțional cu timpul petrecut de cei mici peste hotare.
În comuna Feldru din județul Bistrița Năsăud, peste 2.000 de localnici au plecat în străinătate la muncă. “Este foarte dureroasă ruperea de familie a celor care sunt plecați. De cele mai multe ori se nasc copii în străinătate, iar nepoții greu se acomodează cu condițiile din România sau atunci când vin într-o scurtă vacanță în România. Sunt cazuri când nepoții chiar au uitat sau nu au învățat limba română sau, dacă sunt întrebați în limba română, o înțeleg, dar răspund în limba țării unde locuiesc ei. E o durere atât pentru părinți, cât și pentru bunici și, cât am fi noi de patrioți… Noi am vrea să păstrăm această legătură însă, vrând-nevrând, apar și probleme care tulbură liniștea care trebuie să domine într-o familie cu mai multe generații,” spune primarul comunei Feldru, Grigore Țiolan.
Vasile Runcan, un bunic de 68 de ani povestește cu tristețe că nepoții, născuți în Irlanda, îl evită pentru că nu reușesc să se înțeleagă cu el.
“Am doi nepoți – o fetiță și un băiețel, de cinci ani și jumătate, respectiv patru ani. Mă doare sufletul de fiecare dată când trebuie să povestesc cu ei, pentru că în afară de un Hello, o mânuță fluturată rapid în ecranul calculatorului sau al telefonului, nu mai primesc altceva de la ei. Orice aș întreba, EI NU ÎNȚELEG, se plictisesc și nu vor să stea de vorbă cu bunicii. Au crescut acolo, în Irlanda, fără nici un grup de români în preajmă așa că este foarte dificil să mă înțeleg cu ei”, spune bunicul.
Cititi mai multe pe www.gandul.info