Gen Z, noile generații, nu vor să lucreze pentru patroni, ci pentru o companie

Pare o contradicție în titlu, pentru că o companie are un acționar, are un patron. În spatele fiecărei com-panii antreprenoriale este cineva cu nume și prenume. În anii ’90 era patron, prin 2000 a devenit om de afaceri, iar acum este antreprenor. Dar tot patron este.

Gen Z consideră că patronii reprezintă trecutul din generația bunicilor și a părinților. Mai mult decât atât, cuvântul „patron” are o conotație negativă, es-te perceput ca un exploatator, ca cineva care face bani din munca altora.

Cei din noile generații au auzit multe povești despre patroni, din tumultul anilor ’90 și începutul anilor 2000. Gen Z consideră că patronii fac bani pe seama lor, nu au nicio legătură cu modul în care se schimbă lumea, așa că Gen Z spune că nu vor să-i îmbogățească pe patroni și de aceea protestează prin atitudine, prin neimplicare, prin frecvența cu care își schimbă jobul.

Prin aceste lucruri vor să le dea o palmă patronilor și să le arate că, fără ei, cei care muncesc cu adevărat, nimeni nu ar câștiga.

Chiar și când patronul împarte ceva cu angajații, la final tot este „urât”, pentru că a împărțit prea puțin. Gen Z preferă, în schimb, să lucreze pentru o companie, pentru un nume, ironic, pentru cineva care nu este patron. Mulți patroni se întreabă de ce le pleacă angajații, de ce noile generații pleacă imediat dacă li se face observație, de ce cei din Gen Z au această ati-tudine față de muncă.

Gen Z vrea să lucreze pentru un brand, pentru o marcă, pentru un nume străin, dacă se poate, pentru cineva impersonal, care are o poveste în spate, dar acea poveste să nu fie aso-ciată cu patronul.

Gen Z vrea să lucreze pentru companii care au proceduri clare, care au cafenea proprie, unde să se îmbrace frumos, unde să se vorbească în termeni de corporație, unde să te duci la cur-suri, cu ajutorul cărora poți să negociezi un salariu mai mare în altă parte.

Multinaționalele investesc foarte mult în imagine, investesc mult în campanii „ipocrite”, în mesaje corporatiste, într-o imagine de formă.

Deși companiile românești, deși patronii au ajuns să ofere salarii, bonusuri și pachete de perfor-manță extrem de competitive, imaginea face diferența. Companiile antreprenoriale românești trebuie să investească mult mai mult în branding, în campanii de marketing de companie dacă vor să atragă talente.

În toate sondajele de HR, companiile antreprenoriale românești sunt ultima opțiune când este vorba ca un corporatist să se angajeze. Sub presiunea crizei de pe piața resurselor umane, companiile antreprenoriale românești trebuie să se miște dacă vor să atragă talente.

Dar, așa cum am început acest articol, companiile românești trebuie să nu se mai identifice cu un patron, de fapt trebuie să-și ascundă patronul.

Gen Z nu este frate cu profitul, considerându-l un instrument de capitalism feroce, care se realizează prin exploatarea angajaților. Mulți patroni se întreabă de ce noile generații sunt atât de stricte cu timpul, în sensul că la ora 18:00 „se sparge ușa”. Nimeni nu are chef să lucreze peste program ca să îl îmbogățească pe patron.

Cea mai mare parte a companiilor din România sunt antreprenoriale și au în spate câte un patron, pe care acum piața îl apelează ca antreprenor.

Pretențiile angajaților față de companiile pentru care lucrează au crescut substanțial, iar așteptările noilor generații sunt să le asigure un loc de muncă bine plătit, un „banc de lucru” occidental, plus un training de top. Aceasta este lumea în care trăim, aceasta este percepția Gen Z față de patroni.

Când se duc la un interviu de angajare, vor să discute cu HR, cu viitorul șef direct, și nu vor să se intersecteze cu „patronii”. Gen Z vrea să lucreze la companii cu nume, la companii care au un brand important în piață, la companii care au o imagine și review-uri bune.

Iar această companie, imaginea ei de sine stătătoare, trebuie să bată orice altceva. Pat-ronii nu prea consideră că trebuie să investească în brandingul propriilor companii, pentru că sunt bani aruncați degeaba, pentru că nu se văd rezultate palpabile.

De obicei, patronii au un grup de management, de directori, foarte puternic, pentru că aceștia țin businessul. De multe ori, acești manageri sunt mult mai bine plătiți decât omologii lor din multinaționale. Dar, odată ce s-a trecut de acest nivel, restul se duce într-o mulțime care este numai bună de a fi biciuită.

Mulți patroni vor să se știe că o companie este a lor, dar s-ar putea ca acest lucru să nu-i ajute, cel puțin din perspectiva noilor generații. Acestea preferă un branding de companie și mai puțin vor să se identifice cu un patron, cu imaginea lui, cu ceea ce face el. De multe ori, este mai bine ca patronii să se ascundă de noile generații.