Home Actualitate Gala BM Women in Power 2026. Presiunea i...
Actualitate

Gala BM Women in Power 2026. Presiunea invizibilă din social media schimbă leadershipul, indiferent de gen, iar autenticitatea devine noua monedă de putere

Ce înseamnă leader­shipul într-un context marcat de incertitu­dine, cum gestionează liderii presiunea, atât pe cea vizibilă, cât și pe cea invizibilă, precum și cum reușesc să rămână autentici într-un mediu care cere performanță constantă - acestea au fost temele centrale ale ediției din acest an a Galei Women in Power.

Gala BM Women in Power 2026. Presiunea invizibilă din social media schimbă leadershipul, indiferent de gen, iar autenticitatea devine noua monedă de putere
Gala BM Women in Power 2026. Presiunea invizibilă din social media schimbă leadershipul, indiferent de gen, iar autenticitatea devine noua monedă de putere · Foto: Business Magazin

♦ Peste 300 de participanți au fost prezenți la evenimentul Women in Power 2026, organizat de Business Magazin, o întâlnire dedicată femeilor lider din România, cu accent pe leadershipul în era AI și pe modul în care presiunea redefinește rolurile din business.

Ce înseamnă leader­shipul într-un context marcat de incertitu­dine, cum gestionează liderii presiunea, atât pe cea vizibilă, cât și pe cea invizibilă, precum și cum reușesc să rămână autentici într-un mediu care cere performanță constantă – acestea au fost temele centrale ale ediției din acest an a Galei Women in Power.

Evenimentul a marcat lansarea noii ediții a catalogului 100 cele mai puternice femei din BUSINESS, care reunește femei-lider din România. Sub conceptul „Next Gen: următorul nivel începe acum“, atât catalogul, cât și evenimentul se axează pe felul în care liderii își rescriu regulile, își regândesc deciziile și construiesc mai departe într-un context în care presiunea devine parte din agenda de business.

 „Liderii sunt oameni sub presiune. De multe ori, femeile sub mai multe presiuni. Social media îți arată constant ce ar trebui să fii și încă nu ești“, a spus Petruș Stuparu, Partner, Trend Consult, în cadrul panelului de deschidere. Aceasta a fost una dintre concluziile centrale ale Galei Women in Power 2026, unde discuția despre performanță s-a mutat din zona KPI-urilor în cea a autenticității.

„Dacă ai ajuns la pace cu tine și crezi că ești enough, indiferent că ești bărbat sau femeie, o să te accepți așa cum ești“, a mai spus Petruș Stuparu. Iar în contextul în care social media creează standarde greu de atins, liderii ajung să ducă o presiune dublă: cea din business și cea din comparație.

„Ne comparăm foarte mult pe o singură axă, deși viața noastră are mult mai multe“, a adăugat el.

„Social media îți arată constant ce ar trebui să fii: mama perfectă, liderul perfect, antreprenorul perfect.“

„Autenticitatea este singura cale care ne ajută să creăm legături reale în organizații“, a spus Roxana Jouni, director general, SIAD România. „Fără ea, nu construim încredere, iar fără încredere nu există echipe performante.“

Monalisa Ungureanu, CEO-ul Agrii, a pus problema și mai direct: „Dacă nu ești tu, ajungi să te sperii de tine“.

Pentru ea, leadershipul înseamnă și asumarea vulnerabilității: „Le spun și fricile mele. Sunt lucruri greu de acceptat, dar astea sunt realitățile“.

Discuția a atins și tema diferențelor subtile dintre femei și bărbați în leadership.

„Există niște microcomportamente care fac viața femeilor mai grea. Se simt, dar nu se declară“, a spus Stuparu. Cosmin Curticăpean a mutat conversația din zona clișeelor în cea a instinctului. Nu vorbește despre superioritate, ci despre mecanisme diferite de decizie, iar observația lui, spusă direct, fără filtru, spune mai mult despre dinamica din business decât multe studii.

„Femeile au o abilitate extraordinară să identifice rapid unde sunt punctele slabe ale interlocu­torului. Este o chestiune nativă. Noi, de multe ori, înghițim gălușca“, spune el, sugerând că în negocieri și interacțiuni umane instinctul poate funcționa mai rapid decât analiza.

Cosmin Curticăpean CEO și fondator, Lendox

Femeile au o abilitate extraordinară să identifice rapid unde sunt punctele slabe ale interlocutorului. Este o chestiune nativă. Noi, de multe ori, înghițim gălușca. În schimb, când vine vorba de aplicarea logicii, bărbații tind să o facă mai structurat.

Monalisa Ungureanu, CEO, Agrii România

Este bine să fii tu, pentru că dacă nu ești tu, ajungi să te sperii de tine. Eu spun lucrurilor pe nume, îmi spun și fricile și lucrurile care poate sunt greu de acceptat, dar acestea sunt realitățile pe care trebuie să le privim cu demnitate.

Petruș Stuparu, Partner, Trend Consult

Dacă ai ajuns la pace cu tine și crezi că ești suficient, indiferent că ești bărbat sau femeie, o să te accepți așa cum ești. Problema este că social media îți arată constant ce ar trebui să fii și încă nu ești – mama perfectă, liderul perfect, antreprenorul perfect.

Roxana Jouni, Director General, SIAD România 

Autenticitatea este singura cale care ne ajută să creăm legături reale în organizații. Nu reușim să facem lucrurile de unii singuri, suntem parte din echipe mari, complexe, cu oameni care au experiențe diferite de viață și profesionale. Dacă nu suntem autentici, nu atingem acel prag de încredere necesar pentru a construi echipe performante. Din punctul meu de vedere, nu există cineva care performează la job și altcineva acasă.

Cântăreața Holy Molly a urcat pe scena Galei Women in Power 2026 și a deschis seara cu un moment artistic plin de energie, aducând publicul în atmosfera unui eveniment dedicat leadershipului și inspirației.

Ioana Gheorghiade, Chief Risk Officer, BCR:

„Presiunea te face să te concentrezi și să te mobilizezi. Devine, până la urmă, un mod de a funcționa. Sunt momente în care simți că este prea mult și atunci trebuie să faci un pas în spate, să spui stop. Revenim în câteva ore. Există o limită pe care trebuie să o impui.“

Irina Cristescu, General Manager, XTB România:

„Femeile tranzacționează mai disciplinat și pe termen mai lung, în timp ce bărbații tranzacționează mai frecvent, au un stil mai dinamic și își asumă mai multe riscuri. Ponderea investitorilor bărbați este mai mare, dar acest lucru este într-o continuă schimbare. În ultimii ani, procentul femeilor a crescut spre 20–25%, iar România este campioană europeană în cadrul grupului la acest capitol.“

Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania:

„Echilibrul este ca un dans între rigoare și suflet, între disciplină și curaj, între claritate și acea scânteie care devine motorul construcției de viitor. Această generație este foarte conectată la tehnologie și înglobează ușor schimbările, dar este nevoie și de răbdare. Reziliența este o fundație solidă pe care putem construi.“

Cosmina Marinescu, CEO, KRUK România:

„În business nu suntem de unii singuri, suntem împreună. Suntem o echipă și lucrăm foarte aproape unii de ceilalți. Cred că cel mai important lucru este echilibrul. Trebuie să fii tu bine, ca să poți să-i echilibrezi și pe ceilalți.“

Alina Bistreanu, CEO, Optical Investment Group:

„Nu poți controla absolut totul. Trebuie să-ți asumi decizia și să mergi mai departe. Echilibrul nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă să știi cine ești, ce contează și să-ți prioritizezi energia.“

Hannelore Valkanov, CEO, Syswin Solutions:

„Nu contează dacă ești femeie sau bărbat, contează ce viziune ai despre viitor. În industriile în care activez, întâlnesc foarte rar femei. Cred că sunt mai multe decât vedem, dar nu sunt suficient de vizibile.“

Tatiana Popescu, Cofondator, Quadra Casa:

„Bărbații nu reușesc să mă intimideze dacă stau la o masă de negociere cu ei. În momentul de față mi se pare că este mai complicat să fii mamă decât antreprenor. În business iei decizii și mergi mai departe, dar în educația copiilor contează absolut tot.“

Elena Ungureanu, Country Manager, Visa România:

„Nu există presiune care să nu poată fi amânată astfel încât să iei cea mai bună decizie. Presiunea autoimpusă este cel mai greu de gestionat, pentru că îți dorești întotdeauna mai mult.“

Premiantele Women in Power 2026 

În cadrul galei au fost premiate:

Alina Bistreanu, CEO, Optical Investment Group

Hannelore Valkanov, CEO, Syswin Solutions

Ioana Gheorghiade, Chief Risk Officer, BCR

Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania

Cosmina Marinescu, CEO, KRUK România

Elena Ungureanu, Country Manager, Visa România

Irina Cristescu, General Manager, XTB România

Tatiana Popescu, Cofondator Quadra Casa

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună