FSLI: Copiii meritau să aibă manuale școlare. Interesele financiare ale unora sunt mai importante
Președintele FSLI, Simion Hancescu, face apel la toți cei implicați în licitația privind manualele școlare să soluționeze cât mai rapid contestațiile, pentru că elevii meritau să le aibă în prima zi de școală, însă, în opinia lui, interesele financiare ale unora sunt mai importante.
“Este regretabil ca s-a ajuns în această situație. Facem un apel la toți cei implicați în licitația privind manualele de a soluționa cât mai rapid contestațiile, astfel încât elevii să poată beneficia de manuale în cel mai scurt timp. Este imperios necesar, avand în vedere că sunt unități de învățământ care nu mai au manuale deloc sau care sunt într-un stadiu avansat de deteriorare pe care nu le pot folosi, deoarece s-a schimbat programa la clasele primare și este nevoie de manuale noi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI.)
Potrivit lui Simion Hancescu, este evident că la mijloc sunt interese financiare, dar, în opinia sa, asta nu justifică situația în care s-a ajuns, având în vedere că cei care au de suferit sunt copiii.
Inspectorul general școlar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat joi, tot pentru MEDIAFAX, că lipsa noilor manuale pentru clasele I și a II-a nu este o situație plăcută, iar elevii nu pot învăța după manuale vechi, dar programa nouă va fi respectată și în primele zile se va face recapitulare.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a decis, miercuri, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitației pentru realizarea manualelor școlare, după ce trei contestații au fost admise, șase admise în parte și două respinse.
Președintele CNSC, Bogdan Lehel Lorand, a explicat că au fost primite 11 contestații privind licitațiile pentru manualele de clasa I și a II-a, iar din acestea trei s-au admis, două au fost respinse fără interee și șase, admise în parte.
“În acest context, s-a dispus continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor în zece zile”, a spus președintele CNSC.
După deschiderea ofertelor, pe 17 iulie, asocierea Akademos Art SRL – Stand Agenție Difuzare Carte SRL și SC Aramis Print SRL au formulat contestații, care au fost respinse.
Membrii Federației Editorilor din România (FER) au anunțat, în 21 august, că au depus 17 contestații și au sesizat mai multe instituții, inclusiv DNA, privind anumite nereguli legate de modul în care s-a făcut licitația pentru manualele școlare.
Reprezentanta editurii Aramis, Ana Munteanu, a declarat că acuză CNEE de inconștiență, pentru că pentru cele 24 de discipline au primit 61 de oferte și, în urma licitației, au fost acoperite doar nouă discipline, astfel că pentru 75 la sută dintre discipline nu sunt manuale.
Ea a anunțat că a fost făcută o plângere la DNA pentru vicierea rezultatelor contestațiilor.
Paul Balogh, de la Read Forward, a declarat că prejudiciul anchetat de DNA este, probabil, “cel mai mare jaf din domeniul educației”, el precizând că s-ar fi putut cumpăra manuale pentru toți copiii timp de 40 de ani.
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat, tot pe 21 august, la Suceava, că atunci când a declanșat procedura pentru noi manuale școlare a știut că va începe un război pentru că va deranja business-ul editurilor, el susținând că au fost respectate procedurile, iar cei care au pierdut licitațiile pot face ceea ce consideră.
El a arătat că sunt loturi pentru care s-au selectat manuale, dându-le ca exemplu pe cele de matematică și comunicare pentru clasa întâi, dar și loturi pentru care nu s-a selectat niciun manual, respectiv în cazul unor limbi străine.
“Probabil că vom scoate din nou la licitație manualele unde nu s-a reținut nicio ofertă din partea niciunei edituri și dacă nici în acest caz nu vom avea ofertanți, mă refer acum strict la minorități, atunci legea prevede alte două proceduri. O procedură este să cumpărăm manuale din țările respective. De exemplu, dacă vorbim despe limba ucraineană și nu reușim să avem manuale pentru limba ucraineană, atunci cumpărăm din Ucraina, pentru copiii de aceeași vârstă, aceeași clasă. Un alt instrument pe care legea îl pune la dispoziție, și să știți că am introdus acest instrument cu ocazia modificării Legii educației prin Ordonanța 49/2014, pentru că nu exista, atunci MEN va însărcina o instituție publică, adică Institutul de Științele Educației sau o universitate sau o altă instituție publică, să redacteze manuale pentru aceste situații speciale”, preciza Pricopie.