Franța cere o întrunire de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după atacul chimic din Siria
Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat duminică că informațiile prezentate privind un atac cu arme chimice în orașul sirian Douma sunt extrem de îngrijorătoare și a cerut o întrunire de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a examina situația, relatează Reuters.
Le Drian a declarat că Franța condamnă cu fermitate atacurile și bombardamentele desfășurate de forțele guvernamentale siriene în ultimele 24 de ore asupra orașului Douma, adăugând că acestea reprezintă o “încălcare gravă a legislației umanitare internaționale”.
Diplomația de la Paris a precizat că va colabora cu statele aliate pentru a verifica dacă au fost folosite arme chimice în Siria.
“Folosirea armelor chimice este o crimă de război. Franța își face datoria și colaborează cu aliații și organizațiile internaționale pentru a verifica veridicitatea și natura acestor atacuri”, a mai spus ministrul francez de Externe.
Referindu-se la avertismentul președintelui Emmanuel Macron că Franța ar putea acționa unilateral în cazul unui atac chimic în Siria care să producă victime în rândul civililor, Jean-Yves Le Drian a spus că Parisul își va asuma întreaga responsabilitate în lupta împotriva proliferării armelor chimice.
Misiunea Marii Britanii la ONU a anunțat prin intermediul contului de Twitter că “Marea Britanie, Franța, SUA, Polonia, Olanda, Suedia, Kuweit, Peru și Coasta de Fildeș au convocat o întâlnire de urgență a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru a discuta despre rapoartele privind un atac cu arme chimice în Siria”.
Guvernul britanic a cerut comunității internaționale să lanseze o “investigație urgentă” în privința incidentului din orașul sirian Douma.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro