Foști șefi și angajați ai BCR de la sucursalele Gorj și Novaci, condamnați la închisoare cu executare
Foști șefi și angajați ai BCR de la sucursalele Gorj și Novaci au fost condamnați la închisoare cu executare într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, sentința nefiind însă definitivă.
Tribunalul Argeș a decis, la sfârșitul lunii aprilie, ca fostul director al BCR Gorj Dumitru Contoloru să fie condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, pentru prima dintre ele acesta fiind condamnat la cinci ani de închisoare. Toate pedepsele decise au fost contopite într-una singură, cea de cinci ani, care a fost majorată cu un an, inculpatul având astfel de executat șase ani de închisoare.
Magistrații au mai decis ca pe perioada executării sentinței, precum și trei ani după aceea să-i fie interzise o serie de drepturi civile.
În aceeași sentință, magistrații au decis ca procesul să înceteze pentru acuzația de fals adusă altor patru inculpați din dosar întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Cei patru, Sorin Popescu, Marilena Giurcă, Ion Chiriac și Ion Marin, au fost condamnați, în schimb, pentru alte acuzații ce le-au fost aduse de către procurorii DNA.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro