Fosta reședință a Ceaușeștilor a fost deschisă oficial publicului. Palatul e neschimbat, după 26 de ani - VIDEO
Fosta reședință a familiei Ceaușescu, aflată acum în administrarea RAAPPS, a fost deschisă sâmbătă oficial publicului, intrând astfel în circuitul muzeal al Bucureștiului.
În Bulevardul Primăverii, la numărul 50, sâmbătă după-amiaza zeci de oameni stau la coadă pentru a vedea fosta reședință a familiei Ceaușescu. Deși au făcut rezervare înainte pentru a putea vedea casa în care cuplul de dictatori și cei trei copiii au locuit înainte de ’89, oamenii sunt nervoși că nu pot intra imediat.
Vicepremierul Vasile Dîncu și mai mulți miniștri din Cabinetul Cioloș au ținut o conferință de presă pentru a marca deschiderea oficială către public a imobilului, lucru care a decalat puțin rezervările. Un domn îmbrăcat cu o haină groasă de lână țipă la staff-ul de la poartă, nemulțumit că a văzut oficialii intrând fără să stea la rând.
Palatul Primăverii, aflat în administrarea RAAPPS, este deschis publicului, după 26 de ani de la căderea comunismului în România. Tot după 26 de ani, la reședința foștilor dictatori a venit și Cristian Gheorghiu, care lucra aici înainte de ’89. Ultima dată când a văzut reședința a fost în 22 decembrie 1989, când oamenii au luat cu asalt “palatul Ceaușeștilor” pentru a vedea dacă au robinete de aur sau nu. Mai târziu s-a dovedit că robineții din “aur masiv” de fapt erau doar auriți. O dată pe an venea o persoană care îi aduna pe toți din casă și îi ducea la Trezorerie pentru fi suflați cu un gram de aur.
Mai multe pe www.mediafax.ro