Home Actualitate Fost sediu de primărie unde petrecea des...
Actualitate

Fost sediu de primărie unde petrecea des cel mai mare dramaturg al României, I.L.Caragiale, ajuns o ruină. Clădirea riscă să se prăbușeacă în orice moment - GALERIE FOTO

Fostul sediu al Primăriei din Mizil (Prahova), care a aparținut lui Leonida Condeescu, bun prieten cu Ion Luca Caragiale, a ajuns o ruină și stă să se prăbușească, după ce autoritățile au rămas fără bani pentru consolidare. Un profesor declară că imobilul era cea mai frumoasă clădire din Mizil.

Clădirea din Mizil în care a funcționat Primăria și care a aparținut lui Leonida Condeescu, bun prieten cu Ion Luca Caragiale, riscă să se prăbușească în orice moment.

În urmă cu șapte ani aici au început lucrări de consolidare, însă reabilitarea a fost sistată din lipsă de bani.

Primarul orașului Mizil, Silviu Negraru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că lucrările de reabilitare la clădire au început în anul 2011, după ce în 2010 a fost obținută o finanțare de la Banca Mondială. Lucrările au durat un an, fiind apoi sistate.

”Clădirea a avut finanțare pentru lucrări de rezistență și arhitectură, începând din 2010 a fost un proiect cu Banca Mondială prin Ministerul Dezvoltării. Din partea Ministerului Dezvoltării au fost alocați 500.000 de lei, sunt lucrările pe care le-ați văzut executate. Pentru finalizarea proiectului cu tot cu arhitectură ar fi trebuit să fie din partea bugetului local o sumă destul de mare, undeva la 1.700.000 de lei. La vremea respectivă, era perioada anului 2011, criza a venit în toată țara, nu au fost bani”, a declarat Negraru.

Din cei 500.000 de lei s-au făcut doar lucrări de consolidare în interior. Și cum la bugetul local nu sunt bani pentru terminarea proiectului, edilul din Mizil spune că se încearcă găsirea unei soluții de finanțare, mai ales că la ultimul cutremur de săptămâna trecută din județul Buzău, care s-a simțit și la Mizil, clădirea a fost afectată, structura de rezistență a acoperișului dovedindu-se slăbită.

Edilul spune că imobilul este deosebit de important pentru urbe, mai ales că aici veneau des Caragiale sau fratele lui Mihai Eminescu: ”Acolo au fost Caragiale, Eminescu. Leagă foarte mult Mizilul de istoria artistică a României. E o clădire foarte importantă pentru mizileni”.

La rândul său, profesorul Viorel Șoldea a declarat că imobilul a fost o “bijuterie”.

“Cea mai frumoasă clădire din oraș. Ea se datorează familiei Condeescu. Aceasta a construit-o, așa cum se obișnuia în perioada de început a secolului trecut, în manieră eclectică, în partea superioară se observă stilul romanic, se observă decorațiunile de tablă în manieră neoclasică, coloanele sunt în manieră neoclasică, au partea superioară mai mică în diametru, mai late jos. (…) De o frumusețe inegalabilă. Interiorul avea un hol cu un șemineu aproape cât înălțimea sălii, cu niște decorațiuni extraordinare care s-au prăbușit la cutremurul din 1977 și nu au mai fost recuperate. Cutremurul din ’91 a mai afectat-o puțin, dar a fost refăcută”, a declarat Șoldea.

Potrivit profesorului, în această clădire veneau des Matei Eminescu, fratele lui Mihai Emiescu, și Ion Luca Caragiale, bun prieten cu Leonida Condeescu: ”Are o poveste frumoasă. Pe aceste scări Leonida Condeescu, Matei Eminescu și marele Caragiale au intrat și s-au ospătat din vinurile bune pe care le avea familia Condeescu”.

“Ultimul cutremur, cel din ’91, m-a prins în clădire. Fugeau toți cei care erau candidați, am rămas pe loc, știam că nu se prăbușește, că este foarte rezistentă. Nu s-a lucrat cum trebuie. Trebuia să fie demult gata. E cea mai frumoasă clădire din Mizil. Nimeni, până acum, nu a reușit să construiască ceva mai frumos, nimeni nu a fost în stare să realizeze o asemenea bijuterie”, a mai spus profesorul.

Până la terminarea lucrărilor, în fața clădirii a fost amplasat un panou cu mesajul: ”Pericol de prăbușire”.

Ion Luca Caragiale a scris o schiță despre Leonida Condeescu din Mizil, intitulată ”O zi solemnă”: ”Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeșteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua și a unui alt mare triumf – triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viața lui pentru o idee mare, numai acela care și-a jertfit liniștea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înțelege importanța zilei de 1 mai 1900”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună