Fondul forestier al României a crescut cu peste 9.300 hectare anul trecut, la 6,54 milioane hectare
Fondul forestier al României avea o suprafață de 6,54 milioane hectare anul trecut, în creștere cu 9.356 hectare (0,14%) comparativ cu 2012, aproape 98% reprezentând păduri, iar volumul de lemn recoltat a scăzut cu 0,1%, potrivit datelor INS.
“Această creștere se datorează în principal unor reamenajări de pășuni împădurite și introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate și a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condițiile legii a fi împădurite”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Suprafața pădurilor reprezintă 97,6% din fondul forestier național, adică 6,38 milioane hectare, fiind în creștere cu 7.776 hectare comparativ cu 2012.
Distribuția fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare într-o proporție însemnată a acestuia în regiunile de dezvoltare Centru – 19,3% și Nord-Est – 18,2%, urmate de zonele Vest – 16%, Nord-Vest – 15,2%, Sud – Vest-Oltenia – 12,4%, Sud-Muntenia – 10,1%, Sud-Est – 8,4% și București-Ilfov – 0,4%.
În ceea ce privește masa lemnoasă recoltată, volumul acesteia a scăzut cu aproximativ 0,1% față de anul 2012, la 19,063 milioane metri cubi.
Suprafața parcursă cu tăieri de regenerare a pădurilor, efectuate în cadrul tratamentelor silvice pentru trecerea pădurii de la o generație la alta, a înregistrat o scădere cu circa 1,2% față de anul 2012. Din această suprafață, tăierile rase (suprafețe de pe care s-a recoltat în totalitate masa lemnoasă) reprezintă 4,5%.
Cel mai mare volum de masă lemnoasă s-a recoltat în regiunea de dezvoltare Nord-Est – 28,4%, urmată de regiunea de dezvoltare Centru – 22,2% și într-o proporție mai mică în Vest – 12,2%, Nord-Vest – 12,1%, Sud-Muntenia – 9,9%, Sud-Vest Oltenia – 7,4%, Sud-Est – 7,4% și București-Ilfov – 0,4%.
În anul 2013 s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafață de 26.285 hectare, cu 2,2% mai mare față de anul 2012.
Cele mai mari suprafețe pe care s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor s-au înregistrat în Nord- Vest – 22,2% și Centru – 17,5%, urmate de regiunile de dezvoltare Sud-Est – 13,4%, Sud-Muntenia – 12,8%, Vest – 12%, Nord-Vest – 12%, Sud-Vest-Oltenia – 9,4% și București-Ilfov – 0,7%.