FMI? Nem tudom! Ce se întâmplă când o țară vrea să scape de Fond

Joia neagră a venit la 30 martie, când moneda ungară a picat de la 293 la 297 de forinți/euro, iar pe piață s-au cumpărat masiv euro în defavoarea forintului, care a pierdut în valoare și față de franc elvețian și dolar. Benoit Anne, șef de strategie la Société Générale, a pus paie pe foc, comentând că piețele tocmai încep să asimileze ruperea relațiilor Ungariei cu FMI și că un curs corect ar fi peste 300 de forinți/euro. “Noi suntem oaia neagră din regiune, așa că o încasăm”, a reacționat Akos Ruzsonyi, dealer la Commerzbank, intervievat de Portfolio.hu.

Ce se întâmplase? Furtuna de joi venea la capătul câtorva săptămâni înțesate de zvonuri despre soarta viitorului acord al țării cu FMI și UE. Cititorii își mai amintesc, poate, de declarația din septembrie 2010 a ministrului economiei, György Matolcsi – “Au nevoie de astfel de acorduri numai țările care n-au încredere în ele însele și care nu se bucură de încrederea piețelor financiare”, la finalul acordului de 20 mld. euro încheiat în 2008 cu FMI, UE și Banca Mondială. De atunci, țara a făcut eforturi să se descurce singură, cu mai multe programe de austeritate care au culminat cu ridicarea TVA la 27% de la 1 ianuarie și cu încercarea de a suplimenta veniturile bugetului prin măsuri neortodoxe, începând cu naționalizarea fondurilor de pensii private ori taxele impuse băncilor și marilor companii și terminând cu fixarea arbitrară a cursului calculat la ratele de credit pentru datornicii în valută.

Toate acestea au dus la înfierarea țării și de UE, și de investitorii străini, cu o creștere ilustrativă a CDS-urilor la obligațiuni, care și acum sunt cele mai mari din regiune. Economia a slăbit, estimările OECD vorbind de o reintrare în recesiune anul acesta, șomajul a atins 11,6% în februarie, iar banca centrală nu mai are mijloace să stimuleze economia prin dobândă, pentru că majorările de taxe într-un context de depreciere a forintului au reaprins inflația, estimată să ajungă la 5,6% anul acesta. Ca atare, Ungaria a cedat, cerând în noiembrie ajutorul FMI și al UE – posibil un pachet de credite de încă 20 mil. euro. Premierul Viktor Orbán și echipa au știut însă că nu vor obține bani fără a renunța la taxa pe bănci și la celelalte inovații financiare ori fără a dereglementa piața muncii.

Începerea formală a negocierilor a ajuns să fie condiționată de rezolvarea până la termenul de 7 aprilie a procedurilor de sancțiune inițiate de UE la 17 ianuarie privind legislația care apără independența justiției, a băncii centrale și a autorității de protecție a datelor. În plus, Comisia Europeană a reclamat la Curtea Europeană de Justiție faptul că Budapesta nu renunță la taxa specială aplicată companiilor din telecom, considerată a viola legislația UE. Lovitura de grație a venit sub forma suspendării accesului Ungariei la fonduri europene de aproape jumătate de miliard de euro în 2013, ca pedeapsă pentru deficit excesiv (banca centrală tocmai a majorat estimarea de deficit bugetar de la 2,8% la 3,1% anul acesta și de la 3% la 3,4% la anul).

Furios, Viktor Orbán a strigat la mitingul organizat de ziua națională, la 15 martie, că Ungaria nu e o colonie care trăiește după cum îi dictează străinii și a spus că “ungurii știu bine ce înseamnă ajutorul tovărășesc nesolicitat, chiar dacă vine îmbrăcat în costume cu croială fină și nu în uniformă cu umeri lați”. Referința l-a stupefiat pe Jose Barroso, președintele CE, care a replicat că “acei ce compară UE cu URSS dovedesc o lipsă totală de înțelegere a ceea ce este democrația”.