FMI atrage din nou atenția asupra stabilității globale: Tensiunile dintre SUA și China au devenit iar un risc major
Christine Lagarde, șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), a lansat un nou avertisment cu privire la stabilitatea economiei globale care este iarăși amenințată de tensiunile comerciale dintre cele mai mari economii ale lumii, potrivit Bloomberg. Comentariile șefei FMI vin la două…
Christine Lagarde, șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), a lansat un nou avertisment cu privire la stabilitatea economiei globale care este iarăși amenințată de tensiunile comerciale dintre cele mai mari economii ale lumii, potrivit Bloomberg.
Comentariile șefei FMI vin la două zile după ce președintele american Donald Trump a postat pe contul său de Twitter un avertisment cu privire la o nouă suită de tarife pe care vrea să le aplice pe bunurile chinezești.
Declarația lui Donald Trump a șocat în contextul în care până acum negocierile dintre SUA și China păreau că se îndreaptă spre un consens. Totuși, amerianii îi acuză pe chinezi că dau înapoi în ceea ce privește angajamentele negociate.
„Credeam că această amenințare pălește și că relațiile se îmbunătățesc și că ne îndreptăm spre un acord. Sperăm că încă suntem în această situație astăzi, dar zvonurile, tweet-urile și comentariile nu sunt favorabile”, a spus Lagarde în Paris.
În cadrul unui interviu cu Bloomberg, Lagarde a mai spus că este posibil să nu existe o soluție simplă în contextul în are ambele părți au de rezolvat „probleme foarte importante”.
„Toți observatorii și-ar dori să fie gata ieri acordul, însă astfel de problematici necesită timp”, spune Lagarde.
Liu He, negociatorul-șef al Chinei în discuțiile cu americanii, plănuiește încă să viziteze SUA săptămâna aceasta pentru a discuta.
Trump a anunțat că vrea să crească tarifele pe suita de 200 de miliarde de bunuri de la 10% la 25% și că vrea să impună noi tarife pe o altă suită de bunuri în valoare de 325 miliarde dolari.