Home Actualitate Florin Cîțu: România are instrumentele n...
Actualitate

Florin Cîțu: România are instrumentele necesare pentru a răspunde economic crizei de coronavirus

România are resursele și instrumentele fiscale și monetare pentru a răspunde economic crizei de coronavirus și pentru a atenua posibilele efecte negative dacă acestea vor exista, a declarat, luni, premierul desemnat și ministrul interimar al Finanțelor, Florin Cîțu. Premierul desemnat…

România are resursele și instrumentele fiscale și monetare pentru a răspunde economic crizei de coronavirus și pentru a atenua posibilele efecte negative dacă acestea vor exista, a declarat, luni, premierul desemnat și ministrul interimar al Finanțelor, Florin Cîțu.

Premierul desemnat Florin Cîțu a spus, luni, că România poate răspunde oricând pentru a atenua efectele coronavirusului.

„Trebuie să vedem modul în care efectele economice, dacă vor fi, se vor transmite în România. Poate să fie pe partea de cerere, asta înseamnă consumatori, sau pe partea de ofertă, pe partea de producție. Pe fiecare parte putem să răspundem, avem instrumente, politica fiscală și politica monetară. Politica monetară acționează mai bine pe partea de consum, de cerere, politica fiscală acționează mai bine pe partea de ofertă. Avem resursele și instrumentele pentru a răspunde oricând și pentru a atenua posibilele efecte, dacă vor exista”, a spus ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Acesta a declarat că România nu ar trebui să aibă probleme de finanțare.

„România nu ar trebui să aibă probleme de finanțare în acest an, vorbim de tot anul, nu doar de câteva luni. Și bineînțeles că mă uit la situație să vedem dacă acest șoc se va transfera și în economia din România, unde se va duce, pe partea de cerere sau pe partea de ofertă, și în funcție de cum se va transfera acest șoc vom vedea și ce măsuri va trebui să luăm. Dar avem și resursele și instrumentele pentru a reacționa cât mai rapid”, a mai spus Florin Cîțu.

Premierul desemnat a dat asigurări că bugetul a fost construit conservator pentru a lua în calcul scenarii negative.

„Am anunțat la începutul anului că luăm în calcul mai multe scenarii. Atunci am fost atacat de socialiști că mă gândesc la scenarii negative, iată că acum avem un astfel de scenariu și suntem pregătiți. Am fost precauți când am construit bugetul, care are o componentă importantă pe investiții. În același timp, deși alții au strigat, am prefinanțat datoria publică ca să fim pregătiți pentru astfel de momente”, a precizat Cîțu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună