Home Actualitate Fiscul trebuie să returneze 3,6 milioane...
Actualitate

Fiscul trebuie să returneze 3,6 milioane de euro unei companii din afara țării. Care sunt motivele

Printr-o decizie recentă, Curtea de Apel București a decis obligarea autorităților fiscale române la restituirea unei sume de peste 17 milioane lei (aproximativ 3,6 milioane Euro) reprezentând impozit pe veniturile obținute din România în perioada ianuarie 2008 – ianuarie 2010…

Fiscul trebuie să returneze 3,6 milioane de euro unei companii din afara țării. Care sunt motivele
Fiscul trebuie să returneze 3,6 milioane de euro unei companii din afara țării. Care sunt motivele · Foto: Business Magazin

Printr-o decizie recentă, Curtea de Apel București a decis obligarea autorităților fiscale române la restituirea unei sume de peste 17 milioane lei (aproximativ 3,6 milioane Euro) reprezentând impozit pe veniturile obținute din România în perioada ianuarie 2008 – ianuarie 2010 de o companie nerezidentă fiscal.  Această „decizie istorică”, cum o numește Daniela David, partenerul fondator al Vernon David și coordonatorul departamentului de litigii a fost pronunțată de instanțele române în aplicarea principiului nediscriminării, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții avocaților Vernon David.  

Astfel, instanța a recunoscut tratamentul discriminatoriu aplicat în trecut de către statul român entităților nerezidente care erau supuse unui regim fiscal mai împovărător decât entitățile rezidente fiscal în România.  Prin decizia pronunțată, instanța a decis restituirea către entitatea bancară nerezidentă a sumei mai sus menționate.  La acest moment, Daniela David a declarat că așteaptă redactarea deciziei pentru a vedea exact argumentele reținute de instanță și, în ciuda faptului că decizia este supusă recursului, s-a arătat încrezătoare că această decizie, dacă va fi recurată, va fi „susținută” și de către Înalta Curte de Casatie și Justiție. 

Echipa Vernon David care reprezintă entitatea bancară nerezidentă în cadrul acestui litigiu este condusă de Daniela David și Irina Pârvulescu (Senior Associate). 

Aceeași echipă de avocați de la Vernon  David este cea care în anul 2017 a obținut anularea unei hotărâri de guvern și a unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei cu privire la certificatele verzi și, de asemenea, în anul 2012 a obținut obligarea statului român la plata dobânzii legale pentru TVA-ul nereturnat în termen.

Vernon  David este o societate de avocatură înființată în urmă cu 18 ani.  Partenerii fondatori ai societății sunt Charles Vernon și Daniela David. În prezent, echipa este formată din cinci parteneri și 30 de avocați asociați și activează în România și Moldova.  Compania a fost implicată în consilierea grupului TMK la achiziția Combinatului Siderurgic de la Reșița, actualmente cel mai mare producător de oțel din România; asistarea Băncii Transilvania în ceea ce privește integrarea resurselor umane ca urmare a celor două mari achiziții de pe piața bancară Volksbank și Bancpost; asistarea Iulius Mall în dezvoltarea Palas Mall, unul dintre cele mai mari proiecte de retail din România, sau reprezentarea Xannat International (fostul grup Anglo-American și cel mai mare producător de minereuri agregate) în tranzacții de tip „management buy-out”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună