Filosofia de business a francezilor de la Saint-Gobain: Investiție după investiție
Avântul pieței construcțiilor și rafinarea proiectelor imobiliare de pe plan local se reflectă și în afacerile grupului Saint-Gobain: după ce au bifat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 200 de milioane de euro, producătorii francezi de materiale de construcții anunță investiție după investiție.
”Decizia de a extinde linia de producție de vată bazaltică de la fabrica din Ploiești a fost generată de evoluția pozitivă a pieței de construcții în ultimul an, care ne așteptăm să continue și în anii ce vor urma“, descrie Ovidiu Păscuțiu, directorul general al Saint-Gobain Construction Products România – Rigips și Isover, decizia de modernizare a fabricii de vată minerală din Ploiești.
În România, grupul francez axat pe producția de materiale de construcții Saint-Gobain controlează cinci companii, respectiv Saint-Gobain Construction Products, Saint-Gobain Glass România, Saint-Gobain Abrazivi și Brodrene Dahl. Grupul a atins anul trecut în România o cifră de afaceri cumulată de 200 de milioane de euro, potrivit reprezentantului companiei. În prezent, compania operează o linie de vată minerală bazaltică la fabrica din Ploiești și lucrează la modernizarea liniei existente de vată de sticlă, o investiție de 4,8 milioare de euro anunțată de Saint-Gobain cu câteva luni în urmă. Reluarea producției la fabrica de vată minerală Isover din Ploiești este programată pentru trimestrul al treilea din 2018. ”Renovarea liniei de vată bazaltică anunțată recent este o investiție suplimentară și semnificativă, având scopul de a moderniza complet obiectivul strategic pe care situl industrial din Ploiești îl reprezintă pentru Saint-Gobain“, explică Păscuțiu, fără să ofere detalii referitoare la cifra exactă a noii investiții.

El adaugă că, prin renovarea acestei linii de producție, Saint-Gobain își propune să își adapteze capacitatea de producție la cererea în creștere de pe piața regională. Această decizie face parte dintr-o strategie mai amplă a grupului Saint-Gobain, de a se concentra pe situl său industrial din Ploiești, ce include decizia anunțată anterior de companie privind renovarea liniei de producție a vatei de sticlă, constând în reconstrucția cuptorului și alte câteva îmbunătățiri tehnologice. Decizia și anunțul formal despre renovarea liniei de producție a vatei bazaltice au fost transmise în luna martie a anului curent, iar modernizarea va fi finalizată în al doilea semestru al anului 2019. Principalul obiectiv vizat de modernizarea acestei linii de producție constă în extinderea gamei de produse disponibile pentru piața românească și regiunile vecine. Saint-Gobain Isover va furniza de la fabrica din Ploiești produse și soluții atât pieței naționale, cât și altor piețe din regiune, precum Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croația, Bosnia, Macedonia, Kosovo și Albania.
Totodată, modernizarea liniei de producție de vată bazaltică va crește capacitatea de producție a fabricii, ajungând la 30.000 de tone pe an. Saint-Gobain Isover estimează că va ajunge la un total de 170 de angajați în departamentele de producție, comercial, logistică, financiar și resurse umane. Odată cu renovarea liniilor de producție, 50 de noi locuri de muncă directe vor fi create în departamentele de producție, logistică și administrativ, precum și multe alte locuri de muncă indirecte în servicii conexe pentru comunitatea din Ploiești, potrivit lui Păscuțiu. ”În România, la fel ca în alte țări, Saint-Gobain umărește să fie lider al piețelor de habitat“, descrie el planurile pe termen lung ale companiei.
Totodată, observă că specificul local este important pentru companie, Saint-Gobain operând pe fiecare piață în parte pentru a identifica cele mai potrivite soluții care să răspundă nevoilor în creștere privind eficiența energetică a clădirilor noi sau pentru renovarea celor existente. ”Pentru 2018 și anii următori, vedem un potențial mare de creștere. Ținând cont de evoluția constantă înregistrată de grupul Saint-Gobain în ultimii ani, estimăm că rezultatele din 2018 vor continua pe aceeași linie ascendentă.“ Directorul general este optimist și în ceea ce privește evoluția pieței materialelor de construcții în continuare. Potrivit celor mai recente cifre citate de Păscuțiu, piața totală a materialelor pentru izolații din România este estimată la peste 130 de milioane de euro, fiind cea mai mare piață din regiunea Europei de Sud-Est. În ultimul trimestru al anului trecut, cererea de piață a crescut semnificativ, spune el, fiind determinată mai ales de creșterea segmentelor rezidențial și industrial. ”Apreciem că piața produselor pentru construcții evoluează spre clădiri mai eficiente energetic și o calitate mai mare a soluțiilor și materialelor de construcții utilizate“, descrie Păscuțiu evoluția pieței.
În ceea ce privește provocările pieței pe care activează, directorul general al Saint-Gobain Construction Products spune că una dintre acestea se leagă de implementarea pe piață a standardelor și reglementărilor privind calitatea produselor și a soluțiilor pentru construcții. ”Performanța în construcții este dată de sistem în integralitatea sa și nu de componentele separate“, explică el. O altă provocare sesizată de Păscuțiu se referă la capacitatea soluțiilor și produselor existente pe piață de a răspunde nevoilor globale prezente și viitoare, precum schimbările climatice, protecția mediului inconjurător și eficiența energetică. Grupul Saint-Gobain este activ pe piața din România pe mai multe segmente de piață, de la sticlă la rigips, și operează zece unități de producție în șapte situri industriale situate în Brănești, Călărași, Ploiești, Satu Mare, Tulcea, Turda și Suceava. În total francezii au 800 de salariați; în afara fabricii din Ploiești, francezii au anunțat anul trecut o investiție de circa 5,5 milioane de euro pentru modernizarea fabricii pe care o are în comuna Stroiești, din județul Suceava. În segmentul producției de vată minerală, și danezii de la Rockwool au anunțat, potrivit ZF, că investesc într-o fabrică similară, tot în județul Prahova. Investiția lor ajunge la 50 de milioane de euro.