Filip-Lucian Iorga: Comunismul ne-a distrus elitele în închisori, ne-a învățat să furăm și să mințim

Istoricul Filip-Lucian Iorga spune că își amintește “destul de bine” evenimentele care au avut loc în decembrie 1989, având în acea perioadă vârsta de 7 ani.

“Bineînțeles că se combină în capul meu amintrile – reconstrucția asta imaginară care există întotdeauna în mintea copilului și, pe urmă, ce am aflat și ce am citit. E cert că, în epoca respectivă, în familia mea era o atmosferă de ostilitate față de Ceaușescu, ca probabil în fiecare familie din România. Am fost un telespectator al Revoluției române în direct, aveam emoții pentru membrii familiei care mai ieșeau din casă, pe care îi așteptam să se întoarcă. Țin minte că am fost pradă acelor intoxicări – poveștile cu apa otrăvită – era o isterie întreagă și țin minte că îmi imaginam că sunt la rândul meu un fel comandant de oști și că am o oaste a binelui care va veni să lupte împotriva lui Ceaușescu. Pe urmă, țin minte cât de fericiți am fost, verișoara mea, care e cu trei ani mai mare decât mine, și cu mine când s-a anunțat la Televiziunea Română liberă că s-a transformat numele Miliției în Poliție”, povestește istoricul Filip-Lucian Iorga, pentru MEDIAFAX, precizând că, deși aceste mici bucurii ar putea părea o glumă, “așa a fost cu toți românii la momentul respectiv”, care “au avut senzația asta că se schimbă ceva, dar puțin lucurile le-au scăpat de sub control, s-au lăsat purtați de străluciriea schimbării acestui nume și n-au mai fost atenți la fondul schimbării, ce se întâmplă cu conținutul”.

Filip-Lucian Iorga mai afirmă că “a ieșit” din Revoluția din 1989 cu un gust “amar”, fiind “șocat” de procesul lui Nicolae Ceaușescu.

“Ne-am bucurat, am țopăit, când a fugit Ceaușescu. Știu că m-a șocat procesul lui Ceaușescu și felul cum au fost uciși (Nicolae și Elena Ceaușescu, n.r.) și asta mi-a făcut o impresie foarte proastă ca copil și am ieșit din Revoluția aceasta cu un gust mai degrabă amar, și apoi a început tot caruselul ăla cumva al revenirii comuniștilor în prim-plan. Pe urmă, mineriadele, care au consolidat cumva impresia asta proastă a copilului care vedea ce se întâmplă în jurul lui”, spune istoricul.

Cât despre persoanele care regretă perioada comunistă, Filip-Lucian Iorga spune că aceștia fac parte din “generația mijlocie”.

“În general, nostalgicii (după perioada comunistă, n.r.) sunt cei din generația mijlocie. Generația bunicilor mei aș spune că e mai degrabă nostalgică după ce a fost înainte de comunism, generația părinților sunt cei care au crescut sub comunism, care n-au cunoscut altă lume decât lumea comunistă și cărora – multora dintre ei – regimul ăsta strâmb și care a dus la regresul României le-a creat senzația asta de stabilitate. Adică, pentru mulți a existat – dacă ne uităm dincolo de vechile elite care au avut numai de pierdut în timpul comuniștilor, dacă privim cu realism lucrurile vedem că pentru o bună parte a populației a existat măcar senzația de promovare socială, adică de la țară la oraș, de la toaleta în curte la baia din blocurile comuniste”, afirmă istoricul.

Acesta spune că a fost importantă și stabilitatea locului de muncă pe care cei care au trăit perioada comunistă o aveau și pe care, imediat după 1989, mulți dintre ei au pierdut-o.

“Nu mai vorbim de stabilitatea locului de muncă, o stabilitate în mizerie, o stabilitate în mediocritate, dar atunci când n-ai termen de comparație tinzi să idealizezi acea stabilitate, mai ales că după ’90 lucrurile n-au mers bine. A început lupta pentru supraviețuire, a fost o lume a animalelor de pradă, venite tot din comunism, dar care au știut să speculeze oportunitățile, care au avut banii, care au avut informațiile, iar oamenii simpli, care înainte de ’90 au avut un loc de muncă stabil, s-au văzut șomeri, s-au văzut puși în imposibilitatea de a-și întreține familiile. O oarecare nostalgie este firească. Pe lângă faptul că, în general, oamenii, indiferent de epoca în care au trăit, sunt nostalgici după vârsta tinereții”, afirmă Filip-Lucian Iorga, menționând că acestor persoane nostalgice le-ar spune că este bine să “încerce să compare”.

“Există (în prezent, n.r.), dincolo de libertatea de exprimare, libertatea de a călători, libertatea de cunoaștere (…)”, afirmă istoricul, precizând totuși că “nu e o lume ideală”.

Totodată, istoricul spune că a fost deranjat că, în campania electorală, s-a folosit tema anticomunistă în scopuri “ilicite”, vorbindu-se de comunism ca de o “sperietoare”.

“Pot spune, ca om care totuși m-am ocupat de represiunea comunistă, care am avut în familie oameni care au suferit din cauza comunismului, că m-a deranjat – chiar și în campania electorală – folosirea acestei teme anticomuniste pentru scopuri aș zice eu ilicite. Eu nu cred că în România avem vreun partid care apără doctrina comunistă. Se vorbește de comunism așa ca de o sperietoare. Problema e cu oamenii care aparțin nu atât doctrinei comuniste, cât grupului care a condus România în timpul regimului comunist și care a reușit cumva să se perpetueze după Revoluția din ’89, pentru că avea bani, informație”, afirmă Filip-Lucian Iorga.

“Ce ne-a adus comunismul?”, se întreabă istoricul. “Ne-a distrus elitele în închisori, ne-a învățat să furăm, fiindcă comuniștii au furat pământul țăranilor prin colectivizare, și țăranii, ca să trăiască, au început să-și fure propriile produse agricole pe care le muceau, și acum ne-am obișnuit cu asta, cu furtul. Pe urmă, ne-a învățat cu minciuna, cu dublul limbaj. Așa am crescut și eu: mi se spunea «ai grijă ce spui la grădiniță, nu spui ce vorbim în casă, nu spui că ascultăm Europa liberă», deci era o dedublare care a lăsat niște urme, n-are cum să nu lase. Cred că nu putem fi nostalgici și chiar și acele lucuri bune de care vorbesc nostalgicii – de metrou, de blocuri – puteau fi făcute mai bine într-o societate liberă, într-o societate normală. România, dacă și-ar fi continuat drumul ei, dacă ar fi mers pe drumul început în anii ’30 ar fi fost cu siguranță departe. S-a construit, dar s-a construit prost, s-a construit urât. Poate că nu s-a stat pe loc, era bine dacă rămâneam ca-n anii ’40 și, în ’89, reluam de unde rămăsesem în ’40. Nu s-a stat pe loc, dar s-a mers într-o direcție greșită și acum noi trebuie cumva să găsim o potecă, se ne construim o potecă – asta înseamna tranziția de fapt – dinspre acest drum greșit pe care ne-a dus comunismul, din această fundătură, către un drum onorabil, european”, mai afirmă istoricul, precizând, totodată, că orientarea proeuropeană a românilor “este evidentă”, iar cei care vin mai rar în România observă schimbările.

“Cred că e o preferință a noastră pentru lumea occidentală, asta se vede și-n sondaje și trebuie să percepem schimbările astea care au loc lângă noi”, afirmă Filip-Lucian Iorga.

Cu toate acestea, istoricul recunoaște că nu este “o lume perfectă” și există în continuare probleme, însă există dorință de schimbare.

“E adevărat nu e o lume perfectă, sunt în continuare mari probleme, avem în continuare această suprastructură care își are rădăcinile în regimul comunist și nu știu în ce măsură vom reuși în perioada următoare să scăpăm de ea sau s-o educăm în spirit occidental (…). E important stilul de a conduce și profilul celor care sunt expuși presei și care apar foarte des la televizor. Dincolo de acești oameni, care nu pot fi providențiali, mai ales într-o democrație, schimbarea trebuie să vină din insulele din societate. Sunt în societatea românească lucuri care funcționează bine, oameni care muncesc bine. Sunt insule în societatea românească bine organizate care funcționează bine și firme, și instituții culturale, și fundații private și instuții de stat. Aceste insule în momentul în care vor reuși să creeze continente mai stabile se va simți, se va produce o schimbare de atmosferă generală în societate”, mai afirmă Filip-Lucian Iorga.