Home Actualitate Fiica lui Isărescu se ocupă de un proiec...
Actualitate

Fiica lui Isărescu se ocupă de un proiect gigant cu trei mii de angajați pe care IBM vrea să-l facă în România

România este pe lista țărilor în care IBM ar putea înființa un centru cu până la 3.000 de angajați, la fel ca și în cazul Oracle, care ar putea să relocheze un centru dintr-o țară din Africa, în timp ce Ericsson vrea să își sporească numărul de angajați din centrul pe care îl are în România cu până la 500 de persoane, de la 800 în prezent, a declarat ieri ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme.

Fiica lui Isărescu se ocupă de un proiect gigant cu trei mii de angajați pe care IBM vrea să-l facă în România
Fiica lui Isărescu se ocupă de un proiect gigant cu trei mii de angajați pe care IBM vrea să-l facă în România · Foto: Business Magazin

“De asemenea, Dell a venit cu o propunere pentru un centru în care și-ar putea desfășura activitatea câteva sute de angajați. În cazul IBM, noi am propus ca posibile locații orașele Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, importante centre universitare, care pot asigura forța de muncă necesară”, a spus ministrul. Conform unor informații deținute de Ziarul Financiar, Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului BNR MUgur Isărescu, este unul din personajele cheie ale acestui proiect, în relația cu autoritățile române. Ea chiar figurează pe site-ul IBM la divizia IBM Governamental Programs.

Până la ora transmiterii acestei știri, Lăcrămioara Isărescu nu a putut fi contactată.

Lăcrămioara Isărescu a absolvit Academia de Științe Economice (ASE) în 1998 după care a studiat la universitatea Harvard timp de doi ani.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună