Fiat Chrysler și compania-mamă a Peugeot se așează la masa negocierilor pentru o tranzacție care ar da naștere unui gigant de peste 47 miliarde dolari
PSA, compania-mamă a producătorului francez Peugeot, negociază cu rivalii de la Fiat Chrysler Automobiles (FCA) o tranzacție prin care ar fuziona cu grupul italiano-american și ar crea o companie cu acțiuni de peste 47 miliarde dolari, potrivit surselor din piață…
PSA, compania-mamă a producătorului francez Peugeot, negociază cu rivalii de la Fiat Chrysler Automobiles (FCA) o tranzacție prin care ar fuziona cu grupul italiano-american și ar crea o companie cu acțiuni de peste 47 miliarde dolari, potrivit surselor din piață citate de FT.
Negocierile reprezintă o încercare a francezilor de la PSA și a executivului Carlos Tavarez de a profita ta de a profita de negocierile eșuate dintre FCA și Renault din acest an.
Pentru FCA, fuziunea ar reprezenta o reușită, în contextul în care compania a susținut vehement că piața auto are nevoie de consolidare cât mai rapid.
Unul dintre aspectele tranzacției arată că PSA ar fuziona cu FCA într-o tranzacție care implică toate acțiunile, ceea ce l-ar pune în final pe Carlos Tavarez la conducerea businessului, și pe John Elkann – reprezentantul familiei Agnelli din Italia, care controlează FCA – în funcția de președinte al companiei.
Potrivit sursei citate, negocierile au mai început anul acesta o dată însă au fost oprite cât au început discuțiile dintre Fiat Chrysler și Renault.
Acțiunile Fiat Chrysler listate pe bursa din New York au crescut cu 7,5% marți seară după ce Wall Street Journal a anunțat negocierile, și se tranzacționau la 14,2 dolari per acțiune.
Un purtător de cuvânt al PSA a transmis că „nu comentează pe zvonurile din piață”, în timp ce FCA a refuzat să comenteze.
În 2019 acțiunile PSA au crescut cu 38% în comparație cu cele ale FCA care au crescut doar cu 1%. Compania franceză are o valoare de piață de circa 26,2 miliarde dolari, în timp ce valoarea FCA ajunge la 22 miliarde dolari.
Reluarea negocierilor vine la câteva luni după cce FCA s-a retras din oferta de fuziune cu Renault, care ar fi dat naștere unei tranzacții de peste 36 miliarde dolari. Această tranzacție a picat în luna iunie după ce guvernul francez, cel mai mare acționar al Renault cu 15% din acțiuni, și-a retras susținerea – în principal pentru că partenerul de alianță al Renault, Nissan, nu a fost de acord.
„FCA trebuie să își scaleze businessului din Europa și PSA nu are deloc prezență în SUA, unde FCA are o cotă bună de piață. Mai mult, PSA are tehnologia necesară pentru a ajuta cu problemele întâmpinate de FCA în ceea ce privește emisiile de carbon”, notează Philippe Huchois, analist auto în cadrul Jeffries.