Home Film Fetita cu palton roșu și trauma pe care...
Film

Fetita cu palton roșu și trauma pe care i-a adus-o rolul din Schindler’s List - GALERIE FOTO - VIDEO

Oliwia Dabrowska, în urmă cu două decenii fetița cu palton roșu din celebra ecranizare Schindler’s List, a devenit de atunci emblema Holocaustului. A fost traumatizată ani de zile de rolul care a făcut-o astfel celebră.

Fetita cu palton roșu și trauma pe care i-a adus-o rolul din Schindler’s List - GALERIE FOTO - VIDEO
Fetita cu palton roșu și trauma pe care i-a adus-o rolul din Schindler’s List - GALERIE FOTO - VIDEO · Foto: Business Magazin

În 1993, când a apărut celebrul film Schindler’s List, Oliwia Dabrowska avea doar patru ani, iar când a interpretat rolul era cu un an mai mică. În ecranizarea alb-negru, ea era singura pată de culoare, o fetiță cu palton roșu care a fost salvarea de la moarte a peste 1.000 de evrei din lagărul de concentrare, scrie DailyMail.

Experiența și rolul din film au traumatizat-o, Oliwia Dabrowska susținând că Schindler’s List i-a distrus ani buni din viață. “Imi era rușine că am apărut în film și eram nervoasă pe părinții mei că au spus și altora despre rolul pe care l-am avut”, povestește tânăra, acum studentă, pentru The Times.

Pentru ea, rolul a atras atenție nedorită din partea publiculi, dar și probleme din partea colegilor de școală. “Oamenii mă șicanau și spuneau că trebuie să fi fost important pentru mine și că sigur știu foarte multe despre Holocaust. Era foarte frustrant”, spune Dabrowska.

Tânăra își amintește că a fost de-a dreptul îngrozită când a văzut pentru prima oară filmul, la vârsta de 11 ani, încălcând promisiunea făcută regizorului Steven Spielberg de a aștepta până la 18 ani ca să vadă ecranizarea în care a jucat la o vârstă atât de fragedă.

“Am ținut secretul multă vreme, dar în liceu colegii au aflat ușor de pe internet”, povestește Oliwia Dabrowska.

Una dintre cele mai cumplite scene din film este cea în care ofițerul Amon Goeth, interpretat de Ralph Fiennes, împușcă la întâmplare femei și copii de la balcon. Oliwia Dabrowska a jucat rolul fetiței cu palton roșu observată de industrialistul nazit Oskar Schindler, interpretat de Liam Neeson.

Tânăra de 24 de ani admite că acum este onorată să fi avut un asemenea rol, însă precizează că i-a luat ani de zile să depășească traumele asociate rolului dintr-un film atât de controversat. Mai mult, Oliwia Dabrowska regretă că a urmărit filmul atât de devreme și, cu toate că și-a promis să nu-l mai revadă vreodată, a reluat Schindler’s List la vârsta de 18 ani. “Mi-am dat seama atunci că am fost parte din ceva de care să fiu mândră. Spielberg a avut dreptate, trebuia să cresc ca să văd și înteleg filmul”, spune ea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună