Home Actualitate Felix Tătaru, proprietarul GMP și coordo...
Actualitate

Felix Tătaru, proprietarul GMP și coordonatorul campaniillor lui Iohannis și Băsescu, audiat la DNA. Omul de afaceri ar fi primit bani de la Elena Udrea

Felix Tătaru, coordonatorul campaniilor de imagine ale președintelui Traian Băsescu din ultimii zece an și șeful de campanie al lui Klaus Iohannis, a venit, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat ca martor în dosarul "Gala Bute".

Felix Tătaru, proprietarul GMP și coordonatorul campaniillor lui Iohannis și Băsescu, audiat la DNA. Omul de afaceri ar fi primit bani de la Elena Udrea
Felix Tătaru, proprietarul GMP și coordonatorul campaniillor lui Iohannis și Băsescu, audiat la DNA. Omul de afaceri ar fi primit bani de la Elena Udrea · Foto: Business Magazin

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, dacă va da declarații în dosarul “Gala Bute”, Felix Tătaru a spus că a primit un mesaj în care era anunțat să se prezinte pentru a fi audiat ca martor.

Felix Tătaru a spus că îl cunoaște pe Tudor Breazu, dar a precizat că niciodată nu a primt vreun ban și nu a intermediat vreo dare de bani. El a arătat că se va lămuri despre ce este vorba după ce va discuta cu procurorii.

Potrivit unor surse judiciare, numele lui Felix Tătaru, directorul agenției de publicitate GMP, unul dintre cei care au făcut strategia din campania electorală a lui Klaus Iohannis din 2014 și, anterior, l-a ajutat pe Traian Băsescu să câștige alegerile prezidențiale și cele pentru Primăria Capitalei din 2000, ar apărea în documentele din dosarul “Gala Bute”, în care este arestată Elena Udrea.

Conform unor informații apărute în presă, Ana Maria Topoliceanu ar fi arătat, în denunțul său, că sume de bani de la Elena Udrea ar fi ajuns și la Felix Tătaru.

Directorul agenției de publicitate GMP Felix Tătaru a fost consultant în peste 20 de campanii electorale, naționale și locale, numai pentru candidați și partide de dreapta.

În dosarul “Gala Bute”, Elena Udrea a fost arestată preventiv în 25 februarie, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a emis pe numele ei mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, contestația Elenei Udrea urmând să se judece în 5 martie, tot la instanța supremă.

Mandatul de arestare a fost emis pentru: infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic și UAT Borsec; infracțiunea de luare de mită în legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către SC Consmin SA; infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni și UAT Petroșani; infracțiunea de abuz în serviciu, în legătură cu organizarea “Galei Bute”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, instanța a respins propunerea DNA în cazul Elenei Udrea în ce privește acuzațiile de tentativă la infracțiunea de folosire de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și infracțiunea de folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului Elena Udrea a mai stat în Arestul Poliției Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reținută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul “Microsoft”. În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest și plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a judecat contestația deputatului PMP.

Camera Deputaților a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul “Microsoft”, cât și în dosarul “Gala Bute”. În 23 februarie, Camera Deputaților a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală și arestare preventivă a deputatului PMP, în dosarul “Gala Bute”, după ce anchetatorii au .

În dosarul “Gala Bute” sunt arestați preventiv fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja și primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriță. Fostul consilier al Elenei Udrea Ștefan Lungu și fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetați în arest la domiciliu.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat și el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanții a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja. Senatorul PNL Ion Ariton (ales din partea PDL) este sub control judiciar până în aprilie, acesta fiind obligat să nu părăsească țara și să se prezinte la Poliția Sibiu în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

În același dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, și Tudor Breazu, administratorul moșiei de la Nana a Elenei Udrea.

De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obținute de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul “Gala Bute”.

Elena Udrea a transmis recent pe Facebook, prin echipa de comunicare, că denunțurile împotriva sa în dosarul “Gala Bute” au fost făcute după ce Ana Maria Topoliceanu și Gheorghe Nastasia au fost puși sub acuzare.

“Circuitul denunțurilor: • Adrian Gărdean depune denunț împotriva lui Ștefan Lungu și a lui Gheorghe Nastasia. • După ce a fost acuzat, Lungu o denunță pe Ana Maria Topoliceanu și îl pomenește și pe Tudor Breazu. • Acuzată de Lungu, Ana Maria Topoliceanu face denunț împotriva Elenei Udrea și îl presează pe Tudor Breazu să declare, la rândul său, împotriva lui Udrea. • Breazu neagă afirmațiile lui Topoliceanu și demonstrează cu probe presiunile la care a fost supus. • După denunțul lui Gărdean, Nastasia neagă, inițial, acuzațiile, pentru ca, apoi, să depună un denunț împotriva Elenei Udrea. Concluzie: denunțurile împotriva lui Udrea au venit abia după ce Topoliceanu și Nastasia au fost puși sub acuzare. În realitate, odată prinși, aceștia au vrut, în mod fraudulos, să plaseze vina mai departe”, se arată în postarea de pe contul de Facebook al Elenei Udrea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună