FELICITĂRI! Liceul din România unde aproape toți sunt premianți în clasa a XII-a
Astăzi este ultima zi de școală pentru liceenii claselor a XII-a și în multe unități școlare au fost deja organizate cursurile festive. Ieri, la Colegiul Național „Andrei Șaguna” a avut loc ceremonia de absolvire a clasei a XII-a a promoției cu numărul 160.
O ceremonie emoționantă, într-o Sală festivă care s-a dovedit neîncăpătoare, pentru elevii celor șase clase care au terminat, profesori, rude și părinții veniți la eveniment. Rând pe rând, elevii claselor terminale au fost chemați pentru a fi răsplătiți pentru munca depusă pe parcursul anilor de liceu, rezultate foarte bune la olimpiade sau concursuri naționale și internaționale. În fața sălii festive au ajuns elevii care au obținut medii peste 9, adică cei cu premiul I, II, III și mențiuni. La Colegiul „Andrei Șaguna”, asta înseamnă aproape toată clasa.
Ropote de aplauze au curs minute în șir pentru șeful de promoție, Dragoș Manea, absolventul care a primit multiple diplome și premii și a coordonat activitatea televiziunii Colegiului, TELE AS. A terminat clasa a XII-a cu media 10.00, iar peste câteva luni știe că vrea să înceapă studiile la Universitatea din București. Promite că se va întoarce la Colegiul Andrei Șaguna ca profesor de matematică. „Au fost patru ani minunați, patru ani în care am încercat să dau tot ce pot acestei școli”, a spus tânărul.
Ceremonia de absolvire nu a fost însă numai pentru elevi. Doi profesori și-au luat rămas bun de la colegi și elevi. Tiberiu Bondar s-a retras din activitate după o viață la catedră sau după cum le-a spus elevilor săi, după 27.720 de ore la catedră.
„Este o generație de care suntem foarte mândri. Toate generațiile noastre sunt deosebite, dar aceasta are o încărcătură deosebită deoarece are numărul 160, îi felicităm și le dorim mult succes în continuare”, a declarat Constanța Bordea, director adjunct Colegiul Național „Andrei Șaguna”.
Ceremonia a fost una emoționantă pentru toți cei prezenți. „A fost foarte interesantă, nu mă așteptam să primesc cele mai multe premii, nu mă așteptam să primesc de exemplu un premiu pentru că am fost acceptat la Oxford”, a spus Ștefan Manolescu, absolvent, scrie BZB