Federația Pro Agro îi acuză pe retaileri că profită de pesta porcină și măresc importurile de carne
Federația Națională Pro Agro - care întrunește inclusiv fermierii crescători de porci - arată, într-un comunicat transmis vineri, că „majoritatea retailerilor au mărit achizițiile intracomunitare de carne, în defavoarea cărnii românești”, profitând astfel de criza creată de pesta porcină africană.
„Membrii Federației Naționale Pro Agro au realizat o campanie pentru verificarea originii cărnii comercializată pe piața din România și modul de expunere al acesteia la raft. Pro Agro atrage atenția asupra faptului că majoritatea retailerilor au mărit achizițiile intracomunitare de carne, în defavoarea cărnii românești. Considerăm că scopul retailerilor este de a pune o presiune mai mare asupra fermierilor care cresc suine în România, prin practicarea unor prețuri de dumping”, menționează Pro Agro.
Reprezentanții fermierilor solicită „sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin instituțiile pe care le coordonează, să intervină în aceste momente atât de grele pentru crescătorii de porci din țara noastră”.
„Considerăm că motivul invocat de marile rețele de distribuție, respectiv scăderea drastică a cererii pe piața internă, nu este justificat. Noi, fermierii știm că se dorește instaurarea panicii printre producătorii de carne, prin lipsa comenzilor și aducerea unor cantități mari de carne din alte state”, mai arată Pro Agro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro