Home Actualitate Fără precedent: Asociațiile investitoril...
Actualitate

Fără precedent: Asociațiile investitorilor americani și germani din Romania se ridică împotriva guvernului Dragnea/Grindeanu

AmCham Romania consideră că adoptarea netransparentă a actelor normative transmite un puternic semnal de neîncredere și nesiguranță în plan intern și extern și ” își exprimă profunda dezamăgire față de fundamentarea, procedura de adoptare, prevederile și efectele Ordonanței de Urgență…

Fără precedent: Asociațiile investitorilor americani și germani din Romania se ridică împotriva guvernului Dragnea/Grindeanu
Fără precedent: Asociațiile investitorilor americani și germani din Romania se ridică împotriva guvernului Dragnea/Grindeanu · Foto: Business Magazin

AmCham Romania consideră că adoptarea netransparentă a actelor normative transmite un puternic semnal de neîncredere și nesiguranță în plan intern și extern și ” își exprimă profunda dezamăgire față de fundamentarea, procedura de adoptare, prevederile și efectele Ordonanței de Urgență 13/2017 și ale proiectului de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală”.

În opinia membrilor AmCham, adoptarea într-un mod netransparent a acestor acte normative,  în ciuda punctelor de vedere și recomandărilor exprimate de instituțiile competente, decredibilizează executivul și transmit un puternic semnal de neîncredere și nesiguranță atât în plan intern cât și extern.

”Fermitatea luptei anticorupție a avut o contribuție majoră la progresul recent al României și la îmbunătățirea evaluării și atractivității țării pentru investiții, iar deciziile luate anulează realizările ultimilor ani și crește riscul de țară al României. Este deosebit de îngrijorător pentru comunitatea de afaceri și societate în general că acte normative cu asemenea implicații morale, societale și  economice cu efecte imediate și pe termen lung sunt adoptate de Guvern fără respectarea unor minime cerințe privind transparența decizională”.

În opinia AmCham actele normative adoptate subminează statul de drept și încalcă principiile fundamentale ale transparenței, stabilității și predictibilității și îndepărtează România de valorile și standardele Europene.

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) este cea mai reprezentativă  asociație profesională de afaceri, înființată în anul 1993 de un grup de companii americane, dar care reunește în prezent peste 400 de companii americane, internaționale și locale. Acestea au cumulat investiții totale de peste 20 miliarde dolari, generând în jur de 250.000 de locuri de muncă. AmCham România este ferm angajată în facilitarea unui dialog deschis între comunitatea de afaceri și autoritățile centrale, promovând soluții și priorități pentru îmbunătățirea mediul de afaceri și creșterea competitivității economice a României în plan regional și european.

De asemenea, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) se teme că modificările aduse Codului Penal, adoptate ieri, vor avea impact negativ asupra relațiilor economice bilaterale româno-germane. Germania este principalul partener comercial al României și printre primii investitori din țară. România are un parteneriat militar strategic cu Statele Unite. 

“Modificările aduse ieri Codului Penal și Codului de Procedură Penală prin Ordonanță de Urgență pun, în opinia companiilor germane din România, sub semnul întrebării voința noului Guvern de a continua fără compromisuri lupta împotriva corupției. O limitare a principiilor statului de drept și pericolul reapariției corupției vor avea evidente efecte negative asupra dezvoltării economice a țării. Aceste acțiuni transmit un puternic semnal de nesiguranță în rândul investitorilor germani și pot influența negativ strânsele relații economice dintre România și Germania”, potrivit unui anunț al AHK România. 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună